Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Lumi în clasa pregătitoare. Modulul 3
În stoc

Lumi în clasa pregătitoare. Modulul 3

Laura Andries
  • 4900 lei
Wishlist
Dragul meu școlar,
Mă bucur că îl însoțești pe Lumi în pădurea cunoașterii - unde vei descoperi totul despre lumea înconjurătoare. Vei învăța cum să te faci înțeles, dar și să fii înțelegător.
Nu te speria dacă o să dai de greu! Lumi și doamna învățătoare, împreună cu părinții tăi, te vor ajuta. Mult succes!
 
Dragi părinți,
Pentru mulți dintre voi, clasa pregătitoare este mai grea decât pentru elevul care calcă pentru prima dată pragul școlii. Dar fiți pe pace: școlarul pe care îl țineți de mână e nerăbdător să pornească pe cărările cunoașterii, iar alături de dascăli veți reuși cu siguranță să-i luminați calea!
 
Dragi colegi învățători,
Mă înclin în fața voastră - extraordinare luminițe care scânteiați cu atât mai tare cu cât cărările devin mai încâlcite, ghidându-i pe cei mai mici școlari!
Am adunat în paginile acestui caiet cunoștințe de comunicare în limba română, de matematică și explorarea mediului și de dezvoltare personală, într-o manieră interdisciplinară, care să ajute copilul să învețe autentic. Sper din suflet să-l considerați un instrument util în munca nobilă pe care o depuneți.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie
  • Autor: Laura Andries
  • Editura GAMA
  • ISBN: 9786060569480
  • Număr pagini: 88
  • Limba: romana
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune: 290 x 210
  • Anul: 2026

Etichete: Lumi în clasa pregătitoare, Modulul 3, Auxiliar interdisciplinar, Laura Andries, Editura Gama, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...


Lumi în clasa pregătitoare. Modulul 2

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.