Paradisul inimilor

Alerga cu vântul în față. Se credea invincibilă. Și își imagina că, schimbându-i viitorul, bărbatul care uneori îi amintea de Luuk se va simți obligat să o iubească. Nu era o metodă onestă pentru a cumpăni emoțiile, o știa, însă amândoi aveau nevoie de câte ceva. Ondine, de dragoste, Matheus, de libertate. Cu un pumn de bani, femeia i-ar fi cumpărat-o, iar el i s-ar fi dăruit în fiecare noapte, potolind tânguirile trupului și zbuciumul sufletului. Îl auzea în spatele sau. Ar fi ajuns-o până la urmă, totuși nu se opri. O înfiora semeția cu care îl asmutea, însă adoră să îi vuiască adrenalină prin vene. Din tentativele de a o atinge mai mult decât i-ar fi permis, înțelese cu cine se juca și bănuia ce i s-ar fi întâmplat acolo, pe nisip, dacă nu și-ar fi controlat slăbiciunile, dar lupta care se dezlănțuia înăuntrul ei, între dorința și negare, o împingea să înfrunte neprevăzutul. Să se lase dominată de voluptatea momentului. De brazilianul atrăgător care îi redesteptase emoțiile, când îi murmură acel: hello! la sosire. Și de stăruință de a-și demonstra că, până și-ar fi întâmpinat sfârșitul, fiecare creatură avea dreptul să se considere vie.