Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Paradisul inimilor

Paradisul inimilor

Laura Damian
  • 5000 lei
În stoc

Wishlist
Alerga cu vântul în față. Se credea invincibilă. Și își imagina că, schimbându-i viitorul, bărbatul care uneori îi amintea de Luuk se va simți obligat să o iubească. Nu era o metodă onestă pentru a cumpăni emoțiile, o știa, însă amândoi aveau nevoie de câte ceva. Ondine, de dragoste, Matheus, de libertate. Cu un pumn de bani, femeia i-ar fi cumpărat-o, iar el i s-ar fi dăruit în fiecare noapte, potolind tânguirile trupului și zbuciumul sufletului. Îl auzea în spatele sau. Ar fi ajuns-o până la urmă, totuși nu se opri. O înfiora semeția cu care îl asmutea, însă adoră să îi vuiască adrenalină prin vene. Din tentativele de a o atinge mai mult decât i-ar fi permis, înțelese cu cine se juca și bănuia ce i s-ar fi întâmplat acolo, pe nisip, dacă nu și-ar fi controlat slăbiciunile, dar lupta care se dezlănțuia înăuntrul ei, între dorința și negare, o împingea să înfrunte neprevăzutul. Să se lase dominată de voluptatea momentului. De brazilianul atrăgător care îi redesteptase emoțiile, când îi murmură acel: hello! la sosire. Și de stăruință de a-și demonstra că, până și-ar fi întâmpinat sfârșitul, fiecare creatură avea dreptul să se considere vie.

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Paradisul inimilor, Laura Damian, Editura Creator

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.