Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Valsul lent al țestoaselor

Valsul lent al țestoaselor

Katherine Pancol
  • 4990 lei
În stoc

Wishlist

Joséphine Cortès, patruzeci și ceva de ani și mamă a două fete, se află la o răscruce în viață. Tocmai s-a mutat într-un apartament nou, la Paris, după succesul romanului istoric pe care l-a scris și l-a publicat sub numele surorii ei, Iris. Încă luptându-se cu divorțul – ca urmare a fugii soțului ei în Kenya împreună cu amanta pentru a înființa o fermă de crocodili –, este acum implicată și într-o minciună complicată pusă la cale de Iris.

Și tocmai când lucrurile par că nu se pot complica mai mult, oamenii încep să moară în cartierul ei.

În timp ce Joséphine se luptă să-și găsească vocea și încrederea în mijlocul unei rețele complexe de relații și al unui șir de crime, ea și cei din jurul ei trebuie să învețe să meargă mai departe cu hotărâre, ca niște mici țestoase încăpățânate care învață să danseze încet într-o lume prea violentă și care se mișcă prea repede.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Valsul lent al țestoaselor, Katherine Pancol, Editura Litera, Blue Moon, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Adolescentul

Adolescentul

F. M. Dostoievski


4490 lei

Oameni sărmani. Dublul

Oameni sărmani. Dublul

F. M. Dostoievski


2990 lei

Copilul

Copilul

Fiona Barton


4990 lei

Maestra

Maestra

L. S. Hilton


4990 lei

Domina

Domina

L. S. Hilton


4990 lei

Aviatorul

Aviatorul

Evgheni Vodolazkin


3900 lei

Bridgerton. Eu și ducele

Bridgerton. Eu și ducele

Julia Quinn


4990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.