Jurisdictia raporturilor de munca. Legislatie, doctrina, jurisprudentaJurisdictia raporturilor de munca este o jurisdictie speciala; ea este guvernata atat de norme specifice, cat si de norme generale si comune procesului civil.Simbioza dintre cele doua categorii de norme este ilustrata de prevederile art. 275 C. mun. si art. 216 din Legea dialogului social nr. 62/2011, conform carora dispozitiile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila.De asemenea, potrivit art. 2 C. pr. civ., dispozitiile sale "constituie procedura de drept comun in materie civila”; ele „se aplica si in alte materii, in masura in care legile care le reglementeaza nu cuprind dispozitii contrare". Este, desigur, si cazul solutionarii conflictelor rezultate din raporturile de munca. Lucrarea de fata a fost elaborata pe baza unei bogate bibliografii - tratate, cursuri, monografii, studii de dreptul muncii, de drept administrativ, de drept civil si de drept procesual civil -, autorii acestora fiind cei mai importanti doctrinari si practicieni din tara. De asemenea, am beneficiat de experienta noastra didactica si practica in domeniul relatiilor de munca/serviciu.Am urmarit astfel sa oferim tuturor celor interesati - practicieni (manageri specialisti in resurse umane, consilieri juridici, magistrati, avocati), teoreticieni (cadre didactice), dar si studenti, masteranzi, doctoranzi etc. - un instrument util, eficient si actual in activitatea lor, respectiv un material de studiu si reflectie. Dreptul muncii este un domeniu complex si abundent, in contact direct cu schimbarile economice, tehnologice sau politice. Pe masura ce relatiile de munca au capatat importanta, tensiunile sociale s-au inrautatit si statul a trebuit sa intervina legislativ pentru a le reglementa. In acest sens, a fost necesar ca acele conflicte care au aparut sa fie supuse jurisdictiei organelor oficiale. Jurisdictia raporturilor de munca, asa cum arata autorii, "este o jurisdictie speciala; ea este guvernata atat de norme specifice, cat si de norme generale si comune procesului civil". Principalul motiv pentru care exista aceasta jurisdictie este necesitatea de a aplica proceduri accesibile si rapide. Intarzierile si cheltuielile specifice sistemului judiciar obisnuit nu sunt considerate acceptabile in cauzele legate de relatiile de munca. Acestea constituie un domeniu de o importanta cruciala pentru viata unei persoane si presupun existenta unei relatii ce trebuie mentinuta uneori chiar si dupa solutionarea cauzei de catre instanta. Autorii, care nu au nevoie de nicio prezentare, prezinta in mod detaliat fiecare aspect al jurisdictiei relatiilor de munca, oferind tuturor celor interesati un instrument deosebit de util pentru a intelege acest domeniu complex. - Bogdan Bucatariu..

Un grup de doisprezece jurati, barbati si femei, se afla in mijlocul unui proces halucinant, unde sunt in joc milioane de dolari. Juratii au fost investigati, urmariti, manioulati, si hartuiti de avocati fara scrupule si consultanti, care nu se vor opri de la nimic pentru a se asigura de verdictul pe care il vor. Juriul trebuie sa ia o decizie in procesul incendiar al momentului care ar schimba precedentele legale impotriva industriei tutunului. Dar putini stiu adevarul: juriul are un lider, iar verdictul ii apartine. El este juratul cu numarul 2...

In Biloxi, Mississippi, un proces cu o miza de sute de milioane de dolari, in care sunt implicate marile companii de tutun demareaza fara nimic spectaculos. Dar misterele nu intarzie sa se acumuleze si-i denatureaza enigmatic cursul. Juriul prezinta un comportament ciudat, iar unul dintre membrii sai este convins ca este urmarit indeaproape. Curand vor fi toti tinuti in sechestru... este oare juriul manipulat, sau chiar controlat? Daca da, atunci de catre cine? si, mai ales, pentru ce motiv? Iata un roman pe care nu-l poti lasa din mana inainte de a fi parcurs ultima lui fila...

„Jurnalul lui Kafka mă cutremură și mă urmărește și-n somn." Mircea Cărtărescu „Urăsc tot ceea ce nu se referă la literatură; mă plictisește faptul de a purta discuții (chiar dacă ele au subiect literar); mă plictisește să fac vizite, iar bucuriile și suferințele rudelor mele mă plictisesc până-n adâncul sufletului. Când fac conversație, tot ceea ce gândesc își pierde din importanță, din seriozitate și din autenticitate. Spaima de a avea o relație, teama că mă voi revărsa în partea cealaltă. Atunci nu voi mai fi niciodată singur." Jurnalul lui Franz Kafka reprezintă lumea interioara a unui om care s-a simțit toata viața un proscris: tot ceea ce Kafka a încercat să ascundă în literatura lui este aici asumat. „Jurnalul este capodopera literară a lui Kafka." The New Yorker „În cazul meu se poate recunoaște foarte bine o concentrare asupra scrisului. După ce mi-am dat seama că, din punct de vedere organic, scrisul reprezintă cea mai fertilă orientare a ființei mele, totul s-a precipitat în această direcție, lăsând fără preocupare toate aptitudinile ce vizau plăcerile sexului, plăcerea de a mânca și de a bea, bucuria meditației filosofice și a muzicii. Mi-am pierdut vlaga în toate aceste direcții. A fost un lucru necesar, pentru că energiile mele, în ansamblul lor, erau atât de reduse, încât numai concentrate la un loc puteau sluji, într-o oarecare măsură, scopului de a scrie." Franz Kafka..

Selecție, introducere și note de Jan G. GaarlandtTraducere de Gheorghe NicolaescuBestseller international tradus în peste 25 de limbi„O carte excepțională, pe care am citit-o dintr-o răsuflare: câtă sensibilitate, câtă compasiune!“ — PRIMO LEVI„Jurnalul lui Etty Hillesum are o importanță colosală atât ca mărturie despre Holocaust, cât și ca document esențial pentru istoria socială și pentru mișcarea feministă.“ — The Paris Review„Puternică, entuziastă, plină de pasiune, Etty Hillesum redă perfect frământările vremurilor sale. Mărturia ei dovedește că spiritul omului poate înfrunta chiar și cele mai inimaginabile condiții.“ — New York Times„Un volum remarcabil, cu adevărat ieșit din comun.“ — The Washington Post Book World„Gândurile acestei tinere evreice, care, asemenea bine-cunoscutei Anne Frank, și-a găsit sfârșitul într-un lagăr de concentrare, denotă o acuitate a observației cu totul aparte.“ — Kirkus Reviews..

Voi spune de la inceput ca Jurnalul lui Ion Urcan, tiparit acum, la trei ani de la disparitia prea timpurie a autorului, este unul dintre cele mai revelatoare si autentice documente de epoca aparute la noi in ultima vreme, acoperind perioada 1985-2020, dand seama, adica, despre ultimii ani ai „deceniului satanic” comunist, cum l-a numit alt diarist de referinta, Mircea Zaciu, si anii tulburi si mereu neasezati de dupa Decembrie 1989.Masivul Jurnal scos acum la lumina tiparului certifica numitele calitati ale scriitorului, poet si critic deopotriva. Cunosteam, in parte, textul oferit mie, cu ani in urma, spre confruntare critica de catre autor si, citind acele pagini, cam jumatatea celor de acum, am fost frapat de autenticitatea inregistrarii de fapte cotidiene proiectate pe fundalul unei epoci de rascruce a istoriei noastre, cea care mai ramasese din anii intunecati si lipsiti de speranta ai dictaturii comuniste (a doua parte a deceniului 9 a secolului trecut) si urmatoarele trei decenii de dupa Decembrie 1989, cand lumea noastra cenusie si tinuta captiva aproape o jumatate de veac nutrea speranta unor schimbari majore, de eliberare si de autentica reconstructie spirituala. (ION POP)Daca as reciti jurnalul, cred ca in trei sferturi din paginile lui as gasi astfel de lamentatii despre foamete, saracie, lipsa banilor, problema locului de munca etc. Mi-am propus in mai multe randuri sa nu mai scriu astfel de lucruri. Despre ele e de ajuns un singur cuvant, mizerie morala si materiala. Suntem sclavii unui stat totalitar, care construieste frenetic betoane si se autocelebreaza pe toate gamele, pe note acute si tonuri patetice, lasand adevarata viata sociala la discretia minciunii si a intamplarii.Jurnalul meu intra intr-o noua etapa. Mie, unuia, mi se pare ca textul e fluent, destul de sprinten si ca in pagini se contureaza un personaj cu mica lui lume de oameni, de intamplari, de carti, de ganduri si de sentimente, traind o epoca istorica deloc banala. Dar, desigur, nu pot fi criticul propriului text. Acest jurnal trebuie sa le placa altor oameni. Apoi, pe cine va interesa, ca obiect de lectura, jurnalul domnului Nimeni? Destinul meu de anonim dascal de provincie este unul cat se poate de marunt, de comun, de banal, de transparent si de previzibil. Am inceput, de o saptamana, sa-mi culeg in laptop caietele-jurnal dintre 1985 si 1990. Sunt doua caiete de cate 300 de file format A5 si patru caiete de cate 100 de file format A4, scrise marunt si indesat. Nu stiu daca vor interesa pe cineva, insa, cel putin deocamdata, mi se par interesante ca marturie de viata, din ele conturandu-se, prin cumul, ca din ceata, un personaj cu o individualitate proprie si o epoca istorica.Acest jurnal e genul de text care se constituie, prin efect de cumul, de compozitie si de elaborare, abia la lectura integrala. In alcatuirea lui se amesteca indisociabil, precum intr-o reteta culinara, ingrediente dulci sau amare, condimentate sau insipide, consistente sau evanescente, presarate cu varful cutitului ori turnate cu strachina, intregi si crude ori terciuite, framantate indelung si lasate sa dospeasca, apoi rulate cu te miri ce umpluturi si varate la cuptor. (ION URCAN)..

Sunt din nou în Siria. Am terminat de trecut prin toate vămile. La vămile pământești este bine să n-ai mult bagaj, mai ales să n-ai ceea ce nu este bine primit în cealaltă țara! Și este foarte util să ai pe cineva care să mijlocească și să te ajute să treci fără greutate, spunând că nu ai nimic nepermis asupra ta. Ceva asemănător cred că se va întâmplă cu fiecare din noi când vom străbate vămile văzduhului  și când vom avea de trecut prin ‘poartă cea stramta’. Dumnezeu să Se milostiveasca de noi!..

Considerat drept capodopera sa incontestabila, Jurnalul seduce prin temele sale, toate apartinand celor mai disputate probleme. Jurnalul este istoria devenirii lui Gombrowicz, care se demasca pentru a se fauri sub ochii cititorilor sai. Jurnalul aduce lumina in ceeea ce priveste atitudinea agresiva, ironia, sarcasmul pe care Gombrowicz l-a avut, insingurarea sa ramanand trasatura psihologica principala...

"Dacă Jurnalul meu va reuşi să influenţeze pe cineva, afirma Gombrowicz în 1969, nu o va face în maniera unui val care îneacă o stâncă, ci asemeni unei ape care penetrează, care se infiltrează..." Jurnalul lui Gombrowicz seduce prin toate temele sale, legate de unele dintre cele mai disputate probleme ale timpului său, aducând în lumină ironia, sarcasmul şi atitudinea agresivă a scriitorului, dar şi însingurarea sa. Câteva elemente se remarcă în mod deosebit în cazul Jurnalului: caracterul său de text literar conştient construit, cu puternice implicaţii ficţionale şi relativă estompare a factorului biografic; plăsmuirea realităţii şi modelarea propriei personalităţi şi a propriei biografii. "Imaginea pe care o păstrez despre Gombrowicz este a unui personaj mândru şi pudic, în ciuda eforturilor sale de a seduce. Era un seducător. Solitar în ceea ce priveşte geniul său, avea o mare forţă interioară şi mici slăbiciuni, poate chiar o fragilitate pe care doar el şi-o ştia şi pe care o compensa prin ceea ce putea fi socotit aroganţă. Oricum, geniul său îi supăra pe cei siliţi să-l întâlnească." Maurice Nadeau, 1968..

Arsavir Acterian a facut parte din amandoua si le-a evocat cu talentul unui portretist.  Dupa 1990, Arsavir Acterian si-a publicat fragmentar jurnalul in diverse volume si chiar in presa. Editura Humanitas reuneste majoritatea acestor fragmente, reconstituind in buna parte intregul. Cititorul are astfel la dispozitie cea mai completa editie a jurnalului lui Arsavir Acterian din cate s-au publicat pana acum. Si, poate, cea mai buna: cu necesare note de subsol, cu „personajele" in masura posibilului indentificate si cu un util indice de nume. "Caz rar in cetatea literelor. Trei frati si tustrei cu darul scrisului!...", remarca Florin Faifer in textul sau introductiv la acest volum.E vorba despre cei trei Acterieni, Jeni, Arsavir si Haig. In plus, la fel ca sora lui, "fata greu de multumit", Arsavir Acterian a tinut toata viata un jurnal. Sau, mai precis, doua, separate de inaugurarea regimului comunist si de intervalul primei lui detentii politice si evocand doua epoci: "Jurnalul unui lenes. 1929-1945" si "Jurnalul lui Nastratin. 1958-1990". Anii nu sunt acoperiti decat in parte. Probabil ca autorul insusi a cenzurat orice notatie amintind de trecutul sau legionar, iar perioada de inchisoare ca membru al "lotului Noica-Pillat" este, fireste, absenta...

Capodoperă a literaturii-document interbelice şi una dintre cele mai tulburătoare şi mai limpezitoare panorame ale vieţii politice şi artistice din România primei jumătăţi a secolului XX, Jurnalul lui Mihail Sebastian — obligat de vânturi istorice neprielnice sau de explicabile prudenţe să aştepte, vreme de cincizeci de ani, momentul primei sale apariţii publice — şi-a câştigat cu prisosinţă locul printre cărţile fundamentale ale literaturii române. Publicarea sa a fost, aici şi aiurea, o adevărată cumpănă separatoare de credinţe şi convingeri. Sebastian îşi începe jurnalul sub semnul revelaţiei apăsătoare a alterităţii sale, care îl proiectează într-o realitate pe care crezuse că o stăpâneşte. Se declanşează, la el, o amplă criză sufletească şi de conştiinţă, iar consemnările — de-a lungul a zece ani — ale de-acum însinguratului diarist stau mărturie a acestor tulburări lăuntrice, ca şi a furtunilor ce bântuiau, în epocă, viaţa politică a ţării şi a întregii Europe.Asemenea Jurnalului lui Jeni Acterian, Jurnalul lui Mihail Sebastian este o „capodoperă a litera¬turii experienţei“ care nu a lăsat — şi nu va lăsa — indiferent pe absolut nici un cititor. O carte de căpătâi pentru momente de cumpănă, o operă care se citeşte şi, mai cu seamă, se reciteşte...

Uneori, editorii publică un autor „fără nume“ pentru că au încredere în calităţile cărţii lui. Sau invers, publică o carte proastă doar pentru că autorul „are nume“. Însă visul oricărui editor este să aibă, simultan, o carte bună şi un nume de autor cunoscut. Jurnalul actriţei Oana Pellea, descoperit şi prezentat acum cititorilor de criticul literar Ioana Pârvulescu, e un astfel de vis.„Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă. E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiţă care se afla pe clape şi despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele cuvinte care să nu strivească gâza. Un balet salvator al degetelor pe clapele computerului. Mi se pare o frumoasă metaforă a miezului ascuns al jurnalului tău: găseşti cuvintele în stare să nu ucidă viaţa din lumea efemeridelor care suntem. Jurnalul îţi va aduce, îndrăznesc să cred, o mulţime de prieteni. E un jurnal care face bine.” (Ioana Pârvulescu)..

Căderea Zidului Berlinului în noiembrie 1989 a vestit sfârșitul regimurilor comuniste în Blocul de Est dominat de sovietici. Mișcări în general pașnice au dus la înlocuirea guvernelor în țările din Europa de Est – cu excepția României, unde dictatorul Nicolae Ceaușescu s-a agățat de putere mai multe săptămâni, înainte să fugă împreună cu soția lui din București, unde aveau loc proteste. Au fost prinși, judecați și executați. România a fost singura țară din Pactul de la Varșovia unde, după căderea Zidului Berlinului, regimul comunist a fost înlăturat prin violență.În ciuda tranziției turbulente a României de la comunism la democrație, astăzi țara se bucură de una dintre cele mai rapide creșteri economice din Europa, de o puternică tradiție centristă în politică și de prezența atât în NATO, cât și în Uniunea Europeană.În această carte de memorii, avocatul american Alfred H. Moses, ambasador al Statelor Unite la București din 1994 până în 1997, spune povestea drumului de la „întuneric la lumină“ parcurs de România. Moses descrie primele sale contacte cu țara est-europeană în calitate de președinte al Comitetului Evreiesc American, a cărui sarcină era să îi ajute pe mebrii comunității evreiești – devastate de Germania nazistă – să emigreze în Israel. Din 1976 până la moartea lui Ceaușescu, Moses a deținut rolul principal în complexa misiune americană, încununată de succes, de a convinge regimul de la București să le permită cetățenilor evrei să plece. În același timp, el a ajutat la prezervarea moștenirii evreiești din România...

„Călătoria e ca o partidă de vânătoare fascinantă, porneşti fără să poţi ghici ce pasăre o să-ţi iasă în bătaia puştii. Călătoria e ca vinul, bei şi nu ştii ce viziuni o să-ţi bântuie prin cap. Desigur, călătorind găseşti mereu ceea ce porţi în tine. Cei ce suferă şi iubesc dialoghează într-o comuniune tainică cu peisajul pe care-l văd, cu oamenii pe care-i întâlnesc, cu întâmplările pe care le aleg. De aceea orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe care o vizitează.Patru ţări imense stau astăzi faţă-n faţă: China, Rusia Sovietică, America şi Japonia. Aici, în Pacific, se va juca marele joc, viitorul război. Vai şi-amar de cei învinşi, poate şi de învingători! Marea ispravă pe care trebuie s-o împlinească nu doar Japonia, ci întreaga omenire, dacă vrea să se salveze, este aceasta: să dea noului ei trup, devenit uriaş în urma cuceririlor materiale, un suflet la fel de uriaş.” (Nikos Kazantzakis)„«Orice călător adevărat creează, întotdeauna, ţara pe care o vizitează», spunea Nikos Kazantzakis. El însuşi un neobosit călător, marele scriitor grec a îmbogăţit literatura ţării sale şi a lumii cu câteva jurnale de călătorie, adevărate capodopere ale genului. Rod a două voiaje în Orientul Îndepărtat (primul în 1935, în calitate de corespondent de presă, al doilea în 1957, însoţit de tovarăşa sa de viaţă, Eleni), jurnalul de faţă oferă, pe lângă informaţii pe care nici cel mai performant ghid turistic de astăzi nu le cuprinde, o incursiune în istoria unora dintre cele mai vechi civilizaţii ale lumii, aflate în momente de răscruce, înainte şi după al Doilea Război Mondial. Gama sentimentelor prin care-l poartă pe autor peregrinările sale asiatice – de la bucurie nestăvilită, entuziasm şi admiraţie până la tristeţe îngrijorată, uimire inefabilă ori extaz – capătă în pagina scrisă o vibraţie impresionantă. Observaţia pătrunzătoare, lucidă alternează cu efuziunea lirică, plină de emoţie. Este, poate, cartea cea mai poetică a lui Kazantzakis, unde regăsim, în efigia creaţiei literare, chipul etern a două ţări şi două universuri – Japonia, o «Afrodită orientală», şi China, «ţestoasa naţiunilor».” (Elena Lazăr)„După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.” (Ion Diaconescu)..

„Din 1925 până în 1930 am mers de trei ori în Rusia Sovietică şi am stat acolo în total doi ani, umblând de la Minsk până la Vladivostok şi de la Murmansk până la Buhara şi Ecimiadzin. M-am străduit ca, în cărţi şi într-o serie de articole în reviste şi ziare, să însemnez etapele acestei întregi călătorii laborioase. Adunând în cartea aceasta toate cele câte am văzut şi toate cele câte am gândit şi simţit în imensa ţară, n-am vrut să le schimb. O nouă regizare, ulterioară, le-ar fi dat, desigur, o legătură mult mai logică şi mai uşoară decât o previziune adeverită de fapte, dar le-ar fi răpit, cred, un oarecare farmec sufletesc, spontan, pe care-l au şi tot puful primei atingeri feciorelnice – virtuţi pe care le consider, în opere de acest fel, mai înalte decât cumpătata analiză raţională şi decât zadarnica strădanie, bine intenţionată, de a tăinui înflăcărarea rusească. «Vai omului care, când Dumnezeu stârneşte o furtună, el varsă ulei în mare».“ (Nikos KAZANTZAKIS) „După romanele Zorba Grecul, Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos şi Fratricizii, memorialistica reprezintã partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion DIACONESCU) „O carte frumoasă ca scriitură, plină de iluzii, o mărturie despre credinţă, avânt, fanatism şi bucuria vieţii întrepătrunse de o manieră invizibilă şi mereu enigmatică. Aş mai adăuga fascinaţia lui Kazantzakis pentru demiurgul acestei fantasme încarnate în istorie. Lenin-ul său este unul coborât parcă din olimp, o zeitate infailibilă graţie căeia muritorii au şansa de adeveni eroi. Doar că, sub Stalin, s-a dovedit că preţul acestui eroism, al unui romantism ce părea sublim, a fost de fapt construirea unei imense, odioase, criminale colonii penitenciare.“ (Vladimir TISMĂNEANU) Prefață de Vladimir Tismăneanu..

Lectura Jurnalului de calatorie este o bucurie perpetua, fiindca Montaigne sta cu ochii larg deschisi atintiti asupra lumii. Lasand deoparte o posibila ambitie diplomatica si speranta intr-o vindecare a litiazei lui renale, o explicatie a calatoriei pare sa tina de curiozitatea lui Montaigne pentru situatia religiilor si a coabitarii lor in tarile de limba germana. Astfel, cu mai multi sorti de izbanda decat ipotetica misiune diplomatica si iluzoria si frustranta cura termala, unul dintre scopurile lui Montaigne, afirmate chiar de el, era umblatul, hoinareala, plimbarea animata de curiozitatea pentru alte moravuri, practici religioase, obiceiuri alimentare si deprinderi de a manca. Rezulta de aici o culegere vie de observatii uimitoare despre natura, arhitectura, locuinte, oameni, obiceiuri, credinte, mancaruri. Facute cu deplina libertate. Calatorul se dovedeste atent la tot ce intra in alcatuirea "conditiei umane", iar calatoria sa dezvaluie felul in care ne putem bucura de lume. ..