Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Pedagogia autonomiei

Pedagogia autonomiei

Pedagogia autonomiei este ultima carte a autorului, un îndrumar al pedagogiei aplicate spre folosul dascălilor și învățăceilor, trecând dincolo de separațiile lor politice.„Nu e de mirare că Freire este urât. El ne învață gândirea critică. A deveni un spirit critic este un proces fără termen. Devenirea nu se poate înscrie într-o rubrică și nici nu se înregistrează pe o fișă săptămânală. Frica a fost insuflată în chiar în măruntaiele educației, iar acum ne confruntăm cu gripa stomacală a pedagogiei conduse de editori, centralizate, standardizate, capitalizate, cauterizate. Ce ne rămâne de făcut?” John Dale „E imposibil să devii profesor critic, dacă repeți mecanic și pe de rost fraze și idei inerte, în loc să provoci. Intelectualul care memorează, care citește ore în șir supus textului, care se teme de risc, vorbește despre lecturile sale ca și cum le-ar recita din memorie nu înțelege nicio relație – chiar și când aceasta există – între ce a citit și ce se întâmplă în țara sa, în orașul său, în cartierul său. Repetă ce a citit cu precizie, dar arareori încearcă ceva personal. Vorbește frumos despre dialectică, dar gândește mecanic. Gândește greșit. E ca și cum toate cărțile cărora le dedică atâta timp nu ar avea nicio legătură cu realitatea lumii sale. Realitatea cu care cărțile au de-a face e cea idealizată a unei școli care se deconectează din ce în ce mai mult de concret.” Paulo Freire..


3490 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Pedeapsa cu moartea în România comunistă

Pedeapsa cu moartea în România comunistă

Mii de oameni au fost ucişi de către reprezentanţi ai statului după ce comuniştii au preluat puterea în România la mijlocul anilor ‘1940 până către finele anilor ‘1950, în vreme ce mai puţin de 400 au fost executaţi legal până la căderea regimului. De ce a ales regimul această cale pentru o parte dintre ei şi cum au coexistat cele două forme de crime comise de stat? Deşi marginală comparativ cu alte fenomene represive din aceeaşi perioadă, precum execuţiile extrajudiciare sau morţii în închisori, în special din punct de vedere cantitativ, suntem de părere că prevederile legale şi modalitatea în care acestea au fost utilizate ilustrează cu succes procesul de politizare a însăşi pedepsei cu moartea.Contradicţia dintre respingerea ideologică a pedepsei capitale, înrădăcinată în marxism, şi folosirea sa aproape continuă în România din 1944 şi până în 1989 poate intriga la prima vedere. Scopul nostru este analiza mecanismelor care stau atât în spatele ideologiei cât şi al practicii şi să urmărim modul în care propaganda a utilizat pedeapsa cu moartea. De ce a fost pedeapsa capitală folosită în mod continuu şi de ce nu a putut comunismul conduce la o abolire ideologică? A existat o dezbatere specifică asupra aspectelor ideologice sau a fost pedeapsa capitală folosită ca în orice societate, ori, mai mult decât atât, ca armă politică?Într-un alt registru, căutăm aceleași răspunsuri pornind din sens invers, de la particular către general, încercând să aflăm cât mai multe despre cine au fost cei condamnați la moarte și ce aveau ei în comun. Care au fost criteriile după care unii dintre aceștia erau grațiați iar alții executați? Care au fost caracteristicile experienței pedepsei cu moartea la nivel individual în perioada comunistă?..


3000 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă