Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Arta lingușirii

Arta lingușirii

Din peșteră până la Casa Albă, din Antichitate până la Versailles, de la Ptah-Hotep la Rockefeller, Carnegie, Montaigne, Capellanus și Chesterfield, cu o reverență grăbită pentru Keops și piramida lui, cu adâncă admirație pentru marii maeștri ai picturii italiene, fără să îi uităm pe Tocqueville, Franklin și Washington, de la Curteanul lui Castiglione până la Principele lui Machiavelli (care, apropo, a fost doar un șarpe de grădină cu vorba dulce, din edenul suburban!), o paradă imperială regizată de Richard Stengel doar pentru tine, nobil și inteligent cititor.Arta lingușirii, o istorie onestă a unei omeniri amabile, sclipitoare, abile și categoric învingătoare. Dar și un subtil ghid de easy living cu un zâmbet subțire pe buze, pentru că nu putem în același timp să și fim, să și părem sinceri, cum spunea André Gide.„Nu critica, nu te certa, lingușește ori de câte ori ai prilejul, lasă impresia că ești sincer și zâmbește, zâmbește, zâmbește.” (Dale Carnegie)Secretul succesului este să-i determini pe alții să-și dorească să facă exact ceea ce îți dorești tu să facă.Să îi lingușești pe oameni când nu sunt de față. Jones propunea o metodă destul de întortocheată de a asigura credibilitatea: complimentele prin terți. Adică, lingușește o persoană prin inter­pus, iar când lauda va ajunge la țintă, nimeni nu se va îndoi de autenticitatea ei. Lordul Chesterfield își sfătuia fiul să procedeze așa, afirmând, pe bună dreptate, că, „dintre toate lingușirile, aceasta se dovedește cea mai plăcută și, drept urmare, cea mai eficientă“. Este crima perfectă, deoarece nu lasă nicio urmă.Societățile care îmbrățișează egalitatea, susținea Tocqueville, devin societăți ale invidiei universale. Într-o aristo­crație există mai puțină invidie, chiar în condițiile unei inegalități mai mari, deoarece inegalitatea pare arbitrară și involuntară. Nu ai ce-i face, nici dacă te-ai născut duce, nici dacă te-ai născut cameristă. „Orice cetățean dintr-o societate aristo­cratică“, scria Tocqueville, „ocupă o poziție fixă într-o ierarhie, prin urmare există întotdeauna cineva deasupra, de a cărui protecție are nevoie, și cineva mai jos, de al cărui ajutor s-ar putea să aibă nevoie.“ Într-o democrație, con­tinua el, „îndatoririle fiecăruia față de toți ceilalți sunt mult mai limpezi“, dar rămâne singurul fapt mai limpede. „Aristocrația îi conectează pe toți, de la țăran până la rege, într-un unic și lung lanț. Democrația rupe acest lanț și eliberează verigile.“ Consecința acestui lanț rupt, spunea el, este invidia. Când oamenii dintr-o democrație constată că vecinii lor, care nu par mai înțelepți, mai isteți sau mai puternici, le-o iau înainte, se simt deranjați. „Și se întreabă cum se face că egalul lor de ieri și-a dobândit astăzi dreptul de a le da ordine.”Nu încercați să schimbați oamenii. Mai bine speculați-le slăbiciunile, ca să îi puteți stăpâni.„Capacitatea de a avea de-a face cu oamenii este un produs care poate fi achiziționat, la fel ca zahărul ori cafeaua. Iar eu sunt dispus să plătesc pentru această capacitate mai mult decât pentru orice altceva sub soare.” (John D. Rockefeller)..


4990 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Arta manipulării elegante

Arta manipulării elegante

Arta manipularii elegante Instrumentele de persuasiune ale oamenilor onesti de Christophe CarreManipularea nu este rezervata sociopatilor si altor categorii de indivizi rauvoitori. Ea face parte din "jocul" social la care recurge orice om pentru a-si apara interesele, pentru a-si atinge obiectivele, dar si pentru a pastra legatura cu ceilalti. Impunerea anumitor limite unui copil, sustinerea unui apropiat intr-un moment dificil, impiedicarea escaladarii unui conflict sunt tot atatea contexte in care tehnicile de manipulare se dovedesc pretioase.In cartea lui Christophe Carre sunt cuprinse practic toate informatiile necesare despre manipulare. Autorul, extrem de sincer si intr-un stil plin de umor, incearca sa ajute publicul sa scape de ideile preconcepute conform carora ar exista doar manipulatori rai si victime bune, ideea de baza fiind aceea ca toata lumea foloseste la un moment dat aceasta tehnica.Lucrarea de fata initiaza asadar cititorul bine intentionat in strategiile de influentare si de angajare, care-i vor permite acestuia sa-si imbogateasca elegant competentele relationale cu ajutorul unei manipulari constiente si pozitive.Christophe Carre este mediator profesionist si consultant in comunicare. El se ocupa de misiuni legate de imbunatatirea climatului relational, de coaching, de mobilizarea echipei si de formare. Este autorul mai multor carti ce trateaza subiecte precum manipularea, rezolvarea conflictelor, imbunatatirea comunicarii...


3500 lei

În stoc
Arta manipulării elegante. Instrumentele de persuasiune ale oamenilor onești

Arta manipulării elegante. Instrumentele de persuasiune ale oamenilor onești

Manipularea nu este rezervată sociopatilor și altor categorii de indivizi răuvoitori. Ea face parte din „jocul” social la care recurge orice om pentru a-și apară interesele, pentru a-și atinge obiectivele, dar și pentru a păstra legătură cu ceilalți. Impunerea anumitor limite unui copil, susținerea unui apropiat într-un moment dificil, împiedicarea escaladarii unui conflict sunt tot atâtea contexte în care tehnicile de manipulare se dovedesc prețioase.În cartea lui Christophe Carre sunt cuprinse practic toate informațiile necesare despre manipulare. Autorul, extrem de sincer și într-un stil plin de umor, încearcă să ajute publicul să scape de ideile preconcepute conform cărora ar există doar manipulatori răi și victime bune, ideea de baza fiind aceea că toată lumea folosește la un moment dat această tehnică. Lucrarea de față inițiază așadar cititorul bine intenționat în strategiile de influențare și de angajare, care-i vor permite acestuia să-și imbogațeasca elegant competențele relaționale cu ajutorul unei manipulări conștiente și pozitive.Christophe Carre este mediator profesionist și consultant în comunicare. El se ocupă de misiuni legate de imbunatațirea climatului relațional, de coaching, de mobilizarea echipei și de formare. Este autorul mai multor cărți ce tratează subiecte precum manipularea, rezolvarea conflictelor, îmbunătățirea comunicării...


2800 lei

În stoc
Arta Meditației

Arta Meditației

Dacă a învăţa să meditezi este un drum pe care chiar cei mai mari înţelepţi îl străbat de-a lungul vieţii lor, a exersa zilnic ne transformă viziunea despre noi înşine şi despre lume.Acesta este mesajul eseului de față, atât de accesibil și, în acelaşi timp, un ghid spiritual şi filosofic, de iniţiere concretă în practica meditaţiei.Îmbogăţit de dubla sa cultură, de experienţa de călugăr, de cunoaşterea textelor sacre, de frecventarea înţelepţilor, Matthieu Ricard ne dezvăluie caracterul universal al meditaţiei bazate pe iubirea altruistă, compasiunea și dezvoltarea calităţilor umane. El revelează binefacerile evidente pe care meditaţia le poate aduce fiecăruia dintre noi într-o societate individualistă şi materialistă, îndrumându-ne să descoperim şi să cultivăm aspiraţiile noastre cele mai profunde.Recunoscut internaţional, mai ales graţie cărţilor Călugărul şi Filosoful, Pledoarie pentru fericire, Arta Meditaţiei şi Drumuri spirituale, Matthieu Ricard este astăzi unul dintre specialiştii mondiali ai budismului. Interpret francez al lui Dalai Lama, el trăieşte la mănăstirea Shechen, în Nepal, unde se consacră vieţii monastice, prezervării culturii tibetane, iar în Tibet susţine peste treizeci de proiecte umanitare.Noua Spiritualitate este emanaţia unei Noi Ştiinţe care s-a conturat îndeosebi către sfârşitul secolului abia încheiat. Sunt aduse tot mai multe argumente care pledează pentru originea spirituală a Universului.Viziunea materialistă asupra lumii a permis crearea unei civilizaţii tehnologice avansate, cu indubitabile avantaje pentru ameliorarea condiţiei umane. În acelaşi timp însă filosofia care a motivat-o nu a reuşit să evite actuala criză globală. Suntem tot mai nesiguri pe destinul nostru, mai angoasaţi, mai aproape de autodistrugere.„Colecţia noastră se deschide, aşadar, tuturor cărţilor menite să propună o soluţie de ieşire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valenţă demersului spre o lume mai bună.Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă rămânem la aceeaşi gândire. Acesta este motivul pentru care toţi comentatorii fenomenului social optează pentru o Nouă Spiritualitate.  Respectul pentru viaţă, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, şi nu a urii şi a dezbinării, constituie esenţa Noii Spiritualităţi.” (Dumitru Constantin-Dulcan)..


2500 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.