G. Călinescu

Cartea nuntii era mai mult decat debutul unui scriitor de luciditate si vointa, asa cum lasau, unii si altii, sa se inteleaga. In ea se alegea un filon de grasa intuitie epica, in care d. Calinescu reusea sa creeze o atmosfera si o poezie vetusta, sa reconstituie caldura si umanitatea acelei resedinte a preistoricelor Parce din Casa cu molii, izbutind sa-si delimiteze unul din sectoarele viitoarelor sale afabulatii."Perpessicius..

Cartea nunții, primul roman al lui G. Călinescu, este, așa cum îl numea Nicolae Manolescu, un roman „al educației sentimentale", având ca temă centrală iubirea dintre proaspătul doctor în litere Jim Marinescu și tânăra absolventă de liceu Vera Policrat, iubire care se împlinește prin căsătorie. Însă Cartea nunții nu e doar un roman de dragoste, ci și o radiografie a școlii românești în perioada interbelică, în care accentul cade pe relația profesor–elev. Nu în ultimul rând, cartea reliefează, prin contrast, societatea modernă, în plin proces de civilizare și de înnoire în plan social, economic și tehnologic, care învinge definitiv familia ciudată, tributară unor dogme nefericite a personajului principal, o colecție de babe decrepite și de fete bătrâne sterile care populează „casa cu molii" în care protagonistul locuiește alături de mătușile sale...

Când salcâmii staţiei începură să alunece pe dinaintea trenului, lovind uşor cu frunzişul streaşina vagonului, Jim trase uşa compartimentului şi merse să se aşeze la locul său de lângă fereastră. Mirosul de piei încinse şi de unsori îl făcu să privească cu mai multă repulsie pluşurile groase ale fotoliilor, de culoarea tutunului uscat. Pe spetezele şi pe braţele lor, eroziunile se prefăcuseră în ulceraţii negre, lipicioase, adevărată lepră a stofelor bătrâne. Jim acoperi cu batista plaga rezemătoarei sale, apoi se lăsă pe spate, într-o poziţie calmă, rece şi meditativă.„— Acum tu trebuie să te odihneşti! – zise el. Îi scoase pantofii din picioare, îi trase ciorapii, îi desfăcu şi dezbrăcă rochia şi dând la o parte plapuma, o depuse în inima patului. În mişcarea picioarelor lungi şi zvelte, cămaşa căzu la o parte şi pântecele rămase dezgolit ca un mare taler de sidef. Gândindu-se că acolo dedesubt se concepea acea fiinţă mică ce avea să strige în curând tulburătoarele vorbe tată şi mamă, Jim îngenunche la marginea patului şi prinzând pe Vera de mijloc, o sărută în mijlocul pântecelui.— Vezi tu – zise el, mângâind-o pe păr şi sărutând-o – aci în viscerele tale este principiul universal al Facerii! Câtă vreme tu vei rodi, Universul există. Dintr-un astfel de uter au ieşit la facere aştri şi stele, pământul şi natura. Dacă viscerele tale s-ar usca şi împreunarea noastră ar fi seacă, atunci odată cu moartea noastră s-ar produce moartea virtuală a generaţiilor. Pământul  s-ar răci şi zbârci, stelele ar cădea la loc spre nucleele lor ca fulgii de cenuşă în vatră, scânteile lumii eterice s-ar strânge într-o singură flacără tremurată şi chircită, care la rândul ei, învinsă de gheţurile golurilor eterne, s-ar încleia într-o zgură de neguri, restabilind întunericul fără margini şi fără sfârşit.Vera îl privi cu cea mai profundă recunoştinţă şi întinzând instinctiv mâna spre sexul lui, şopti:— Jim, te iubesc ca pe nimeni pe lume!... Te iubesc fiindcă tu m-ai rodit!”..

"Cartea nuntii era mai mult decat debutul unui scriitor de luciditate si vointa, asa cum lasau, unii si altii, sa se inteleaga. In ea se alegea un filon de grasa intuitie epica, in care d. Calinescu reusea sa creeze o atmosfera si o poezie vetusta, sa reconstituie caldura si umanitatea acelei resedinte a preistoricelor Parce din Casa cu molii, izbutind sa-si delimiteze unul din sectoarele viitoarelor sale afabulatii."Perpessicius..

„Prin Enigmă Otiliei, român obiectiv, de tipologie, balzacian, G. Călinescu realizează romanul citadin cu cea mai bogată galerie de caractere din literatură română...S-au recunoscut romancierului în afară de însușirea de a observă umanitatea sub latura morală și de a face clasificație caracterologică, puterea de a zugravi în detaliu un mediu după metodă aceluiași Balzac.” (Al. Piru)„Flaubertian aș putea spune și eu: „Otilia c’est moi“, e fondul meu de ingenuitate și copilărie.” (G. Călinescu)„Romanul d-lui G. Călinescu este unul din cele mai bune române din ultima vreme. De o construcție sigură, cu o intuiție socială și psihologică de solid realism, de un adevăr sufletesc adânc și de nuanțe sufletești revelatoare - Enigmă Otiliei se clasează printre operele de întâia mâna ale epicii noastre urbane.” (Pompiliu Constantinescu, 1938)..

Romanul cu nuanțe balzaciene are că tema centrală burghezia, ce dezgoleste sufletului uman, lăsându-l fără scrupule și valori morale. Felix, un tânăr orfan și pasionat de medicină merge să studieze la București, spre a fi găzduit de către unchiul său Costache Giurgiuveanu. Costache, un bătrân cu o oarecare agonisire datorată propriei zgarcenii, posedat de egoism și dragoste pentru fiica să adoptată, Otilia, își duce existența într-un mod superficial, alături de familia Tulea și pretețiosul Pascalopol, prieten și pretendent al Otiliei.Personajele se învârt într-un cerc vicios, unde fiecare, cu excepția Otiliei, a lui Pascadopol și a lui Felix, între care se va contura un triunghi amoros, caută să pună mâna pe moștenirea lui Costache și să elimine orice obstacol s-ar intrepune acestui scop, cu orice mijloace. Finalul este unul predictibil, unde caracterele umane își desăvârșesc evoluția prin obiectivitatea conturării verosimilului...

George Calinescu este un scriitor de referinta al literaturii romane interbelice si al literaturii romane in ansamblul ei. Desfasurandu-se pe mai multe paliere ale literaturii beletristice, materializata in romane, poezii, piese de teatru, dar si in domeniul criticii si istoriei literare, unde inoveaza modul de analiza si interpretare a operei literare. Este original atunci cand abordeaza biografia unui scriitor roman si aduce in contemporaneitate vechile scrieri romanesti. Atunci cand analizam opera lui George Calinescu, ne oprim asupra romanului Enigma Otiliei si asupra creatiei critice "Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent".Prin intreaga sa opera, George Calinescu este o figura reprezentativa a istoriei literaturii nationale, fara de care nu s-ar face asocierile intre operele literare care se realizeaza acum si, daca nu ar fi revolutionat arta criticii literare si a abordarii scriitorilor si a operelor lor, probabil ca literatura nationala nu ar fi fost completa. Meticulozitatea si spiritul critic de care a dat dovada de-a lungul timpului s-au constituit drept caracteristici care l-au apropiat de oricare simbol al literaturii europene dezvoltate, din vremea lui si din toate timpurile.Prof. Victor Drujinin..

„Enigmă Otiliei este un român de „sângeroasă execuție" a familiei interbelice românești, perspectiva mult mai amplă, de natură universală. Lumea banului apare exagerand monstruos viciile umanității. Dacă pentru unii critici, Enigmă Otiliei devine o desăvârșită comedie moliereasca tratată cu mijloacele narative ale realismului" (Sami Damian), fiind considerat un român balzacian, influențele sunt multiple: din Stendhal — cuplul Pascalopol și Otilia amintind de cuplul Madame de Renal și Julien Sorel din Flaubert — analiză sentimentului de iubire din Dickens — descrierea minuțioasă a mediului de viață.” (Lucian Pricop)Provocările venite în ultimul timp din câmpul literar românesc au modificat substanțial lectură textelor scriitorilor moderni. În colecția „Literatură română modernă" sunt „arhivate" contribuțiile unor participanți majori la schimbarea de discurs literar. Încercăm astfel să adresăm o invitație elevilor și profesorilor de a caută să înțeleagă mizele și subtextul unei schimbări de paradigmă literară. ..

In literatura romana, „Enigma Otiliei“ trece, astfel, drept cel mai notabil roman balzacian – atat ca influenta, cat si ca referinta (referenta). Doar ca, in aceasta raportare la Balzac, G. Calinescu schimba oarecum regula jocului prin exagerare. Intoarcerea la balzacianism nu este una inocenta, in linie dreapta, ci una complicata, in spirala, presupunand o reactivare ingenioasa a arheologiei literare. Asa cum observa Nicolae Manolescu in Arca lui Noe, prozatorul, „in loc sa mearga in sensul continutului realist-documentar, merge in sensul conventiei balzaciene, pe care o ingroasa, punand-o in evidenta“. Astfel, «Enigma Otiliei» ar fi „o reconstructie […] a formulei insesi de roman“, un joc estetic al unui mare critic cu un imens ochi comic.Oana SoareIl aud si pe d. Perpessicius si am mai auzit in soapta si pe alti rauvoitori notorii, ca Otilia n-are nicio enigma si ca prin urmare titlul nepotrivindu-se cu continutul, romanul e pierdut. Frumoasa critica, strasnica critica! Romanul nu este o dezvoltare a titlului, ci titlul e un nume de ordine, pus in urma, cum se obisnuieste. Otilia, cei inteligenti vor fi observat, nu e personajul principal. Felix si Otilia sunt acolo in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie. Voisem sa numesc cartea „Parintii Otiliei“, dar editorului i s-a parut mai sonor titlul „Enigma Otiliei“. Puteam sa-l zicem „Razboiul chino-japonez“. Ei, si ce-i cu asta? Intitulat „Istoria Frantei, Le rouge et le noir“ inceteaza a fi ce este? Singura intrebare este daca Otilia exista in limitele ei. Ea este normala, fireste, si n-are nicio enigma de roman politienesc. Daca am pus acest titlu care putea sa arate asa: „«Enigma» Otiliei“, ca sa se vada ca enigma este si nu este, e pentru a sugera procesele unei varste. Nu Otilia are vreo enigma, ci Felix crede ca le are. Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va fi in veci fata care il respinge, dandu-i totusi dovezi de afectiune. Irationalitatea Otiliei supara mintea clara, finalista a lui Felix. Apoi Otilia, fara interes material propriu-zis, arata afectiune pentru Pascalopol. Cazul e destul de comun. Se pare ca fetele nu iubesc in chip necesar pe tinerii de varsta lor si ca barbatii in etate exercita asupra lor un curios imperiu. Asta, pentru Felix, este o enigma. Si apoi enigma este tot acel amestec de luciditate si strengarie, de onestitate si usuratate. De ce Otilia sa-l prefere pe Pascalopol si nu pe el, si de ce apoi sa‑l paraseasca pe Pascalopol pentru o relatie mai plata? De ce la o fata asa de fina, urme de impuritati in idealuri? Aceasta criza a tineretii lui Felix, pus pentru intaia oara fata in fata cu absurditatea sufletului unei fete, aceasta este enigma.G. Calinescu..

George Calinescu, pe care, pana la publicarea "Vietii lui Mihai Eminescu" , il stiam drept un critic delicat, prudent si schimbator, cu un remarcabil instinct artistic, dar in acelasi timp cu nenumarate rezerve de " politica literara", se dovedeste dintr-odata un cercetator curajos si un biograf de intutii. (Mihail Sebastian)..

Veritabil spirit renascentist, proteic, adulat de unii, diabolizat de alții, G. Călinescu este un autointrospectiv. Opera criticului și istoricului literar, romancierului, poetului, dramaturgului, publicistului, profesorului este mereu surprinzătoare la lectură dintr-un motiv care ne scapă deseori: e o opera care aparține somatic personalității călinesciene. De aceea, seria de autor G. Călinescu pune pe un singur aliniament textele sale de genuri literare variate.Narațiunea călinesciană produce o unitate a eului biografic, o figura a personalității individului biologic, iar această va funcționa că un indicator pentru unitatea bănuită a eului creator. Cele două euri, unul subteran, inerent creației, și unul explicit, transparent în biografie, nu sunt conciliate. Demolând imaginea de melodramă a geniului popular, Călinescu reușește să construiască un alt mit, paralel, al creatorului genial, a cărui creativitate nu își găsește în viață decât ocazia să se manifeste, nu și cauza existenței. - Doris Mironescu..

Viața lui Mihai Eminescu..