Personalitate atipica in tipologia poeziei romanesti, Liviu Ioan Stoiciu a edificat o opera substantiala, care a crescut, in cercuri concentrice, in jurul „matricei” configurate de volumele de tinerete, cuprinse intre copertele prezentei editii, si a impus un stil care, desi deloc facil, e lesne recognoscibil.
E reconfortant ca, intr-o lume a simulacrelor si a perdelelor de fum, avem asemenea scriitori, pe care, vorba lui Marin Preda, ii poti crede pe cuvant. - Razvan Voncu
Fragment din cartea "Opera poetica vol.1" de Liviu Ioan Stoiciu
"DAR PE MINE MA PREOCUPAU, LA
ANTICI, alergarile cu calul si mai ales, trantele,
manusile de piele, infasurate pana la cot si intarite
cu plumb si aruncarea discului, de bronz... si a
sulitei, domnisorule... si a sulitei, cu manerul
de lemn, de frasin... sau intrecerile de gimnastica
(si dans) si ale poetilor, o data la patru ani
vara: incepeau noaptea serbarile, cu jocurile de
faclii si nu se mai terminau...
stateam asa, si vorbeam, sa zic si eu ceva, cu ceata
pe ochi, pe la opt seara, la dormitor, in usa, la
cantonul 248, la cazarma, de unde venea un miros
greu, de ciorapi si de peste prajit si unde, in
prag, eram servit, ca nu indrazneam
sa intru: aveau ei, acolo, inlauntru, imi
spuneau, un zeu, de izvor, transformat in
sarpe, care, mananca baieti
de stabi: eram servit, deci, in cana de tabla, in prag,
cu ceai rusesc si
ma uitam tinta la a-
cordeonist, care canta si din gura, pacurar, de felul
lui, venit si el, aici, sa castige un ban, la CFR, sa
traga, saracul, la L 1 Sascut, imbracat
in haina de lup, cu trei copii la el, acasa, aha, in
Ithaca, departe, unde, mai, fiule, zeii
coboara pe pamant si
iau infatisare de oamini
gospodari,
intalegi?..."
