Un ghid complet care te va ajuta să ai o viață împlinită
Richard Templar și-a dedicat întreaga viață studiului comportamentului adoptat de oamenii fericiți și care s-au bucurat de succes, sintetizând o serie de principii simple și eficiente. Cărțile sale, care fac parte din seria de Reguli, s-au vândut în toată lumea în milioane de exemplare, fiind traduse în zeci de limbi. Fie că este vorba despre locul de muncă sau despre relații, fie despre a fi părinte sau despre cum să-ți gestionezi cât mai bine banii, aceste lucrări prezintă modul în care acționează oamenii împliniți și care reușesc în viață.
Cartea de față reunește cele mai valoroase zece reguli din fiecare dintre bestsellerele sale internaționale, cele mai multe fiind selectate chiar de către cititorii lui, și îți oferă îndrumări practice care să te ajute să ai parte de o viață mai bună, mai frumoasă și mai fericită. Cele 100 de principii incluse în acest volum acoperă diverse domenii ale existenței fiecăruia dintre noi. Punându-le în practică, vei simți imediat beneficiile lor, iar în scurt timp vei putea deveni cea mai bună versiune a ta!
Fii mai fericit și bucură-te de viață!
- Editura NICULESCU
- ISBN: 9786063811623
- Număr pagini: 312
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 130 x 200
- Anul: 2025
Etichete: 100 de reguli pentru o viață împlinită, Richard Templar, Editura Niculescu, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.











