Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Deepak Chopra

Deepak Chopra

E pionier al medicinei integrative și al transformării personale, renumit în întreaga lume. Este medic și profesor de medicină, cercetător în neurologie, psihiatrie, medicină internă și endocrinologie, precum și profesor de management și de studii asupra conștiinței.

 Revista TIME îl consideră „una dintre primele 100 de personalități ale secolului”, iar sondajul global organizat de Huffington Post și World Post l-a clasat pe locul I în topul celor mai influenți medici și pe locul 17 în topul celor mai influenți gânditori.

Cu 85 de cărți traduse în peste 43 de limbi și cu peste 10 milioane de persoane în comunitatea sa de social media, Chopra își împărtășește opiniile pentru a contribui la crearea unei lumi mai pașnice, mai bune, mai durabile, mai fericite și sănătoase.


Sinele vindecător

Sinele vindecător

Un nou plan revoluționar pentru a-ți întări sistemul imunitar și a te menține sănătos toată viațaTimp de peste 25 de ani, Deepak Chopra și dr. Rudolph E. Tanzi au revoluționat medicina și modul în care înțelegem relația dintre minte și corp, colaborarea lor concretizându-se în două bestselleruri cu succes mondial, Supercreierul și Supergenele, publicate și la editura Lifestyle Publishing. Cei doi autori de succes prezintă acum o lucrare revoluționară, de referință, despre importanța supremă a sistemului imunitar în relația cu sănătatea pe termen lung. Din dorința de a ne ajuta să ne creăm un plan de sănătate holistic și transformator pentru întreaga viață, autorii ne oferă cele mai noi informații științifice pentru a ne dezvolta propria cale eficientă și personalizată spre autovindecare. Într-o perioadă în care ne confruntăm cu toxinele din mediu înconjurător, potențialele epidemii, supermicrobii și procesul accelerat de îmbătrânire, este mai important ca oricând să facem în fiecare zi alegeri corecte legate de stilul de viață, deoarece noi suntem responsabili de sănătatea noastră, nu doctorii și nici companiile farmaceutice.Sinele vindecător examinează îndeaproape modul în care putem gestiona cel mai bine stresul cronic și inflamația, principalii inamici ai stării de bine. Chopra și Tanzi își îndreaptă atenția către o serie de afecțiuni cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială, bolile cardiace, diabetul de tip 2 și boala Alzheimer, cunoscute că durează uneori decenii să se dezvolte înainte de apariția primelor simptome. O nouă revoluție în sănătate are loc astăzi și acea revoluție ești chiar TU!„Chopra și Tanzi apelează cu măiestrie la ultimele dovezi științifice pentru a demonstra elocvent că stresul cronic și inflamația sunt cauzele principale ale multor boli. Și mai important este că Sinele vindecător ne oferă o hartă clară și concisă, care ne permite să folosim aceste informații pentru a ne vindeca și a rămâne sănătoși toată viața.” (Dr. James R. Doty, profesor de neurochirurgie și autorul bestsellerului În atelierul de magie)„Sinele vindecător reprezintă un mare pas înainte în integrarea științei, medicinei, înțelepciunii și sănătății. După cum demonstrează autorii, prima noastră linie de apărare se află în noi, iar alegerile pe care le facem astăzi sunt esențiale pentru ne asigura o stare de bine îndelungată.” (Arianna Huffington, fondatoare și CEO a organizației Thrive Global)„Cele mai multe boli cronice încep cu ani înainte de apariția primelor simptome. Sinele vindecător le arată cititorilor cum să-și îmbunătățească imunitatea, cum să încetinească îmbătrânirea și cum să ajungă dincolo de prevenția obișnuită.” (Dr. Dean Ornish, fondator și președinte al Institutului de cercetări pentru medicină preventivă, profesor de medicină clinică la Universitatea din San Francisco)..


4500 lei

În stoc
Tu ești Universul. Descoperă-ți sinele cosmic

Tu ești Universul. Descoperă-ți sinele cosmic

Deepak Chopra își unește forțele cu renumitul fizician Menas Kafatos pentru a explora unele dintre cele mai importante și mai încâlcite întrebări despre locul nostru din lume.Ce se întâmplă când știința modernă atinge un punct crucial, de cotitură, ce ne pune sub semnul întrebării tot ce știm despre realitate? În această lucrare strălucită, oportună și practică, Chopra și Kafatos ne spun că am ajuns la un astfel de punct. Tu ești Universul înseamnă literalmente ceea ce spune: fiecare dintre noi este cocreator al realității care se extinde până în cele mai îndepărtate zone ale timpului și spațiului. Află din această carte ce implicații au următoarele întrebări – și multe altele:               • Ce a fost înainte de Big Bang?               • De ce toate în Univers se potrivesc atât de bine?               • De unde a venit timpul?               • Din ce este făcut Universul?               • Lumea cuantică este legată de viața de zi cu zi?               • Trăim într-un univers conștient?               • Cum a apărut viața?„Trecerea într-o nouă paradigmă se petrece chiar acum“, consideră autorii. „Răspunsurile oferite în această carte nu sunt invenția noastră sau fantezii excentrice. Toți trăim într-un univers participativ. Odată ce decizi că dorești să participi pe deplin cu mintea, corpul și sufletul, schimbarea de paradigmă devine personală.“..


3800 lei

În stoc
Viața după moarte

Viața după moarte

„O capodoperă care a fost îndelung aşteptată în cultura noastră spirituală. Viaţă după moarte este un ghid îndrăzneţ şi reconfortant despre viaţa de după“. Caroline Myss, autoarea cărţii De ce nu ne vindecăm şi cum putem să o facemDeepak Chopra a ajuns la sufletul a milioane de cititori, demistificând temerile noastre cele mai profunde, păstrând însă poezia şi magia. Acum îşi îndreaptă atenţia asupra celui mai adânc mister: Ce se întâmplă după ce murim? Chopra ne spune că există o mulţime de dovezi că „viaţa de dincolo“ nu este separată de această lume printr-un zid de netrecut; de fapt, o unică realitate cuprinde toate lumile, toate timpurile şi locurile. Pentru autor, moartea ar trebui să fie socotită miraculoasă – „o uşă” către un eveniment mult mai important: începutul unei vieţi „de dincolo” şi un mod de a exista care poate fi la fel de creator ca şi viaţă de aici. La sfârşitul vieţilor noastre, „trecem dincolo“, într-o nouă fază a aceleiaşi călătorii a sufletului, în care ne aflăm chiar acum.În Viaţă după moarte, Chopra analizează ultimele descoperiri ştiinţifice şi marile tradiţii spirituale, pentru a furniza o hartă a vieţii de după. Este o călătorie fascinantă în multiplele niveluri ale conştiinţei. Dar mult mai important este mesajul său imperios: Cei pe care îi întâlneşti în viaţa de după şi ceea ce experimentezi acolo reflectă credinţele, aşteptările şi nivelul de conştiinţă pe care le ai în prezent. Aici şi acum poţi influenţa ceea ce ţi se întâmplă după ce mori. Viaţa după moarte ne invită să devenim co-creatori în tărâmul subtil şi, pe măsură ce ajungem să înţelegem realitatea unică, alungăm temerile iraţionale şi căpătăm un sentiment divin al extraordinarului şi al puterii personale...


2410 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.