„... Eram de treisprezece zile pe ţărmul acesta şi fusesem de unsprezece ori pe bordul corăbiei, aducând tot ce putea duce, cu mâinile sale, un singur om. Cred că, dacă ar fi ţinut vremea caldă, aş fi adus toată corabia, bucată cu bucată. Dar, pregătindu-mă pentru a douăsprezecea expediţie, am observat că vântul începea să se înteţească. Totuşi, am pornit când apa se retrăgea şi, deşi credeam că am golit cabinele de tot ce se putea, am descoperit un dulap cu sertare, iar într-unul din aceste sertare am găsit două sau trei briciuri şi o pereche de foarfece mari, precum şi vreo zece sau douăsprezece cuţite şi furculiţe bune. Într-altul, am găsit vreo treizeci şi şase de lire – nişte monede europene, altele braziliene, câţiva ducaţi şi monede de aur şi de argint.
Văzând aceşti bani, am zâmbit în sinea mea: „O, avere deşartă!”, am zis cu glas tare. La ce mai eşti bună acum? Pentru mine nu valorezi nimic – nu, nici nu merită să te urnesc din loc. Oricare dintre cuţitele acelea valorează mai mult decât tine întreagă. N-ai la ce să-mi foloseşti – rămâi, deci, unde eşti şi du-te pe fundul mării, ca o fiinţă a cărei existenţă nici nu merită menţionată.”...
