Roman cult, interzis de cenzura, una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste din literatura romana contemporana, aparut de abia in 1990.
Editia de la Corint are, in plus fata de celelalte cinci editii, un Dosar: Cum am scris Corpuri de iluminat, de Stelian Tanase, care pune in context aparitia cartii, cu fragmente din jurnalul autorului din acea epoca, marturii valoroase despre viata scriitorilor si despre sistemul editorial din acei ani, marcat de cenzura politica.
Un roman complex si polifonic, care, dincolo de explorarea vietii in Romania comunista, creeaza unul dintre cele mai frumoase "poeme de dragoste" din literatura noastra, cel dintre bovarica Pia si boemul pianist de jazz Sandu, o dragoste idilica la inceput, intr-o casa de pe Matasari.
Povestea de iubire se contureaza pe fundalul unei societati profund comuniste. Una din acele carti de dragoste, in care dragostea idilica se destrama atunci cand personajele aluneca din fantasma iubirii in realitate.
Asa cum observa Florin Manolescu: "Corpuri de iluminat e combinatia rara de forta narativa naucitoare, capabila sa recreeze viata din cele mai neasteptate detalii, de ingeniozitate tehnica si de finete sufleteasca, in care se scalda intregul roman."
Corpuri de iluminat a fost scris intre 1985 si 1987, dar n-a putut vedea lumina tiparului decat in 1990. [...] Dintre prozatorii generatiei sale, Stelian Tanase este unul dintre foarte putinii neispititi de alte specii decat romanul. Este un romancier prin excelenta. Acest lucru se vede cu ochiul liber in Corpuri de iluminat. Se stie, de la Bahtin, ca principala insusire a romanului este caracterul lui polifonic. Cine n-are ureche pentru toate vocile lumii poate fi un extraordinar povestitor, dar nu izbuteste in roman. [...] Absolut izbitoare, in Corpuri de iluminat, este inainte de orice compozitia polifonica. Romanul este asezat pe un portativ si fiecare fraza muzicala are cheia ei. Scriitura narativa este multipla: coerenta, obiectiva, telegrafica, "internalizata" psihologic, diagonala, in stilul indirect liber etc. Fiecare capitol are perspectiva lui morala: emfatica, parodica, glumeata, neutra. Evenimentele sunt prezentate ca tragice sau vodevilesti. Unele pagini sunt relatate in maniera eseului, altele in aceea a prozei ritmate si rimate. Planul personajelor se reflecta in acela auctorial. Si - ceea ce este esential - diversitatea textuala nu e arbitrara, ci corespunde unei realitati substantiale de apreciere a fiintei umane si a raporturilor ei cu lucrurile.
