Poemele si prozopoemele Adrianei-Zana Ionita se remarca prin rescrierea, in cheie persoanla, a marilor mituri: cuplul primordial, caderea (Logosului din majuscula in ramasitele conceptuale, Poezia cu "gratia divina clonata", dialogul in monologuri mentale), maternitatea, rostirea, singuratatea, timpul, identitatea, in tensiuni generate de raportul frumusete-kitsch, tacere-rostire, logoreelogofobie, viata-simulacru, memorie si amnezie, obiect-numele lui, cu limbaj disputat intre expresia directa si cea metaforica, intre transparenta si ocultare, intre cea religioasa si cea laica, intre referinte livresti si autoreferentialitate.
Poeta isi asuma o pozitie de ariergarda, cu multiple ipostaze - urma, epilog, piese de schimb, risipa de rsurse - intr-o ampla radiografie a alienarii precipitate in absenta, amputarea, alienare, cu resemnarea post-cardului si a post-scriptului.
Teodora Coman
