Despre exil (eventual în opoziție ori în complementaritate cu perechile lui terminologice: diasporă, emigrație șcl.) s-au scris sute și sute de lucrări consistente, ce ar putea umple realmente biblioteci întregi. Volume individuale ori colective de întindere variată, în forme și cu mize dintre cele mai diverse, au analizat îndeaproape ori doar au aproximat etimologia, istoria și devenirea conceptului, recunoscându-i rolul imens în însăși evoluția umanului – din moment ce, după cum susțin bunăoară coordonatorii unui impresionant Exile in Global Literature and Culture.
Homes Found and Lost, exilul începe cu alungarea lui Adam și a Evei din paradis, iar finalul lui nu se întrevede nicăieri. Dimpotrivă, aș zice, având în minte contextele socio-politice, ideologice și economice recente, care au determinat nu numai dislocări, deplasări, mutații ș.a.m.d., ci și o proliferare fără precedent a discursurilor (meta)exilare. După cum i-o arată și titlul, dicționarul de față nu își propune să revină asupra unor chestiuni mai mult sau mai puțin spinoase din punct de vedere conceptual, nici să propună taxonomii noi, ierarhii alternative sau perspective radical diferite asupra unor voci esențiale ale exilului românesc. Ci doar să pună la dispoziția celor interesați un instrument de lucru util, care să probeze diversitatea impresionantă (pe plan tematic, atitudinal, stilistic etc.) a literaturii scrise de femei care, de la finalul secolului al XIX-lea și până la căderea regimului comunist, au fost nevoite, din rațiuni prioritar politice, să părăsească spațiul românesc și, eventual după o perioadă de căutări dificile, să se stabilească definitiv într-un cu totul alt spațiu, fie el vest-european (Franța, Germania, Suedia) ori american (Argentina, Canada, S.U.A.).
Acolo unde, bineînțeles, au putut și să se exprime creator, într-o continuitate dureroasă sau o disjuncție tulburătoare cu scrierile anterioare – dacă acestea au existat. Ideea acestui proiect și implicit inițiativa coordonării volumului s-a născut în urma unor discuții aprinse cu câțiva dintre studenții înscriși în ultimii doi ani la cursul opțional Literatura scrisă de femei după 1990. Constatarea lor simplă legată de absența unei sinteze dedicate exclusiv autoarelor din exilul românesc a constituit pretextul unor dezbateri improvizate, dar valoroase, care i-au confirmat profesoarei lor bănuieli mai vechi, stârnindu-i în același timp dorința implicării într-un demers în fond reparatoriu, menit a corija, pe termen scurt, o stare de fapt și a stimula, pe termen lung, acțiuni similare. (Emanuela Ilie)
