Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Codul de procedură penală adnotat. Volumul II. Partea specială

Codul de procedură penală adnotat. Volumul II. Partea specială

Voicu-Ionel Puscasu
  • 14000 lei
În stoc

Wishlist

Am reunit in aceasta lucrare tot ceea ce este astazi relevant, din punct de vedere jurisprudențial, pentru ințelegerea, interpretarea și aplicarea corecta a Codului de procedura penala.

Sub fiecare norma citata am redat, sintetic, un extras din deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (in cauzele contra Romaniei), ale Curții de Justiție a Uniunii Europene (chiar daca nu priveau in mod direct Romania), dar și din deciziile obligatorii ale Curții Constituționale și ale ICCJ, pronunțate in recursuri in interesul legii sau in dezlegarea unor chestiuni de drept.

Mai mult, constatand ca, pentru atingerea scopului propus, adesea este foarte utila și cunoașterea argumentelor cuprinse in deciziile de respingere pronunțate de catre Curtea Constituționala, cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ridicate, sau de catre ICCJ, cu privire la sesizarile pentru pronunțarea unor decizii obligatorii pentru interpretarea legii și lamurirea unor chestiuni de drept, am facut efortul de a le evalua și pe acestea, din anul 2014 și pana in prezent, și a le include, acolo unde acestea conțineau elemente semnificative pentru corecta ințelegere a normei procedural-penale vizate.

Suplimentar, am strans deciziile de speța ale ICCJ (și nu numai), din perioada recenta, mai exact cea a ultimilor 10 ani, care sunt de actualitate și pot prezenta interes pentru intregirea informației juridice necesare in cunoașterea corectei interpretari și aplicari a legii.

Lucrarea se dorește mai mult decat un compendiu de decizii reprezentative și utile. Am incercat sa și corelam informația prezentata și, uneori, sa o și comentam, punctual, prin intervenții minimale, in note de subsol.

Pentru cei care nu gasesc in jurisprudența raspunsul la problemele pe care norma de procedura le ridica, am incercat sa direcționam efortul de documentare prin menționarea, sub fiecare norma, a articolelor publicate in principalele reviste de specialitate, deoarece, uneori, doctrina reușește sa ridice nu doar intrebari inca neadresate de jurisprudența, avansand posibile raspunsuri la acestea, dar și sa comenteze, mai mult sau mai puțin pertinent, unele soluții jurisprudențiale.


Etichete: Codul de procedura penala adnotat. Volumul II. Partea speciala, Voicu-Ionel Puscasu, CRISTINEL GHIGHECI, Editura Universul Juridic, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.