O carte-mesaj aruncat intr‑o sticla, un document bun de pus intr‑o capsula a timpului pentru a fi inteles de niste norocosi supravietuitori din viitor. - Cristian Lascu
Poti sa desenezi cearcane asfintitului? De buna seama. Dar sa numeri stropii unei cascade? Si asta. Dar sa zambesti din buric? Ba bine ca nu. Se intampla asa fiindca Liviu Stanescu, marturisitorul acestui drum la capatul lumii, este un personaj care sfideaza calapoadele. Si asta inca n-ar fi nimic, s-au mai vazut ciudati care iti curenteaza simturile si te tin mereu in alerta. Povestea cartii lui Liviu Stanescu este ca e ea insasi un personaj. O alcatuire subtila, surprinzatoare si rafinata, care te absoarbe si te transforma in bagaj numai bun de carat spre capatul lumii si spre capetele iubirii. (Cate? La intrebarea asta nici Hidra nu stie raspunsul.) Am fost la capatul lumii este o foaie de drum afectiv si existential, o declaratie de dragoste si deznadejde, un poem cu suisuri si coborasuri, cu inaltimi alpine si campii potopite de mlastini. Cand privesti departarile, iar ele iti intorc privirea, se cheama ca ai deprinderea sa descoperi oglinzi pretutindeni si sa li te arati asa cum esti: fara cosmeticale scumpe, dar cu sufletul in palma.
Cand in extaz sau in jubilatie, cand sangerand. Liviu Stanescu ilustreaza splendid diferenta dintre turist si calator, dintre colectionarul de obiective si spiritul iscoditor, care strabate lumea cu o candela in inima. Si cu obrazul colorat pe rand de bucurie, de indoiala, de neliniste.
