Din multe puncte de vedere, gesturile unui brutar amintesc de cele ale unui dansator: rotirea mainilor, balansul soldurilor, framantarea ritmata a aluatului...
Sofie, angajata temporar la brutaria din sat, este fascinata de felul in care Giacomo coregrafiaza pregatirea painii sale. Treptat, spre marea ei surpriza, fosta prim-balerina a carei cariera a fost intrerupta incepe sa intuiasca faptul ca mica brutarie ar putea fi mai mult decat un simplu loc de munca.
Pentru ca acolo, printre cuptoare si pe ritmurile cantecelor lui Giacomo, ea descopera intelepciunea unui om simplu, bucuria lucrurilor marunte si curajul de a o primi in viata ei pe noua Sofie care prinde contur.
Cu tandrete si poezie, Carsten Henn spune povestea unui suflet renascut, care infloreste asemenea unei paini framantate cu iubire.
Sofie se trezi inaintea piuitului enervant al desteptatorului.
In mod normal, se dadea jos din pat imediat ce deschidea ochii.
Insa acum alese sa nu faca nimic. Odata ce inveti sa faci asta, nu te mai poti opri. «Cand nu faci nimic», gandi ea, «lasi lumii timp sa ajunga la tine si nu o sperii cu miscari bruste. Lumea este mai sfioasa decat se crede.»
Privi spre fereastra. Prin crapaturile jaluzelelor care nu se inchideau perfect intra putina lumina galbena de la stalpul din strada. Se gandi la brutaria foarte luminoasa, la satul care se trezea acum. Giacomo Botura framanta probabil un aluat, fara graba, insa foarte concentrat, aluat din care modela paini si chifle cu dimensiuni precise, fara sa aiba nevoie de cantar. Mainile lui stiau sa cantareasca perfect.
Asta era viata lui, dar nu si a ei.
Imediat ce gandi asta, se ivi din nou intrebarea care o preocupa de mai multe luni: care era viata ei?
Nu observa cum trece timpul. Ramase pur si simplu intinsa in pat, privind in gol. Primele raze de soare luminara locurile goale de pe peretele dormitorului unde atarnasera candva fotografiile cu ea dansand. Si le amintea inca precis pe toate.
Traducere din limba germana de Valentina Georgescu.
