Audierea persoanelor reprezintă unul dintre cele mai importante procedee probatorii, situându-se la intersecția dintre normele procesuale penale, criminalistică și psihologie. Dincolo de dimensiunea sa juridică, audierea constituie un proces complex de comunicare și evaluare a comportamentului uman, în cadrul căruia investigatorul trebuie să gestioneze factori cognitivi, emoționali și relaționali.
Lucrarea propune o analiză interdisciplinară a procesului de audiere, abordând regulile procesuale penale, regulile tacticii criminalistice și fundamentele psihologice ale declarațiilor, dar și evoluția metodelor și tehnicilor de intervievare și interogare, precum și problematica evaluării sincerității.
Un loc central este acordat detectării comportamentului simulat, fiind analizate principalele teorii privind minciuna, metodele de evaluare a credibilității declarațiilor, rolul tehnicii poligraf și perspectivele oferite de noile tehnologii. Totodată, cercetarea evidențiază limitele stereotipurilor în aprecierea sincerității, argumentând necesitatea utilizării unor metode validate științific.
Bazată atât pe analiza literaturii de specialitate și a practicilor internaționale, cât și pe o cercetare realizată în rândul organelor de cercetare penală ale poliției judiciare din România, concluziile formulate oferă repere utile pentru perfecționarea formării profesionale a practicienilor, dezvoltarea unor protocoale standardizate de audiere și promovarea unor practici investigative moderne, etice și eficiente.
