Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sângele elfilor (Seria Witcher, partea a III-a)

Sângele elfilor (Seria Witcher, partea a III-a)

Andrzej Sapkowski
  • 5999 lei
În stoc

Wishlist

Seria WITCHER, cartea a III-a

Ecranizat de NETFLIX

De peste un secol, oamenii, gnomii și elfii au trăit împreună într-o pace relativă. Dar timpurile s-au schimbat, pacea s-a încheiat, iar rasele sunt din nou în război. Geralt din Rivia, vânătorul de monștri, a așteptat decenii întregi nașterea copilului din profeție: Ciri, cea care va schimbă lumea, fie în bine, fie în rău.

Pe un tărâm aflat sub amenințarea războiului total, copilul este vânat pentru puterile lui extraordinare și numai Geralt îi poate proteja pe toți – această este misiunea pentru care s-a născut.

Primul român WITCHER continuă explorarea universului plin de creaturi supranaturale inspirate din folclorul european și din bestiarul fantasy contemporan, cu Geralt și Yennifer în prim-plan, luptând pentru supraviețuirea lui Ciri, cea care le poate aduce tuturor mântuirea.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Sângele elfilor, Seria Witcher, Andrzej Sapkowski, Editura Nemira, Armada, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Sângele elfilor (Seria Witcher, partea a III-a) 2017

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.