Mutilat, aproape de nerecunoscut, eroul romanului Amadoca a supraviețuit în chip miraculos luptelor din estul Ucrainei. Supraviețuirea e însă o consolare măruntă, căci, din cauza rănilor grave, el și-a pierdut memoria: bărbatul nu‑și amintește cum îl cheamă, nici de unde vine, nu‑și amintește de nimic din viața lui de dinainte. În această stare îl găsește o femeie care, cu răbdare și iubire, îi vorbește despre trecut folosind fotografifii vechi de familie, îmbinând fragmentele împrăștiate pentru a ajunge în cotloanele cele mai ascunse ale minții lui. Se spune că Amadoca a fost cândva cel mai mare lac din Europa, aflat pe teritoriul Ucrainei moderne, consemnat pentru prima dată de Herodot şi reprodus de cartografi pe hărțile medievale timp de câteva secole, până la dispariția lui bruscă. Pornind de la această metaforă a identității pierdute, Sofia Andruhovîci scrie despre influența pe care o pot avea asupra destinului unui om Holocaustul, distrugerea intelectualității ucrainene în timpul represiunilor staliniste și invazia rusească asupra Ucrainei din 2014.
„Adevărul e că nu m-am considerat niciodată autoarea unor «romane istorice». Așa-numitele mele «romane istorice» sunt mai degrabă un exercițiu de imaginație, o fantezie, un experiment.“ - Sofia Andruhovîci
„Dacă s-a scris vreodată un roman care să redea în forma potrivită istoria Ucrainei cu toată suferința și în toate straturile ei profunde, atunci acel roman este Amadoca.“ - Süddeutsche Zeitung
„Sofia Andruhovîci reușește să cartografieze un secol tumultuos din istoria Ucrainei fără să se lase pradă emoțiilor. În Amadoca nu vărsarea de sânge, nici mitul și nici ideologia, ci iubirea este elementul de coeziune al tuturor poveștilor: iubirea care mistuie sau are șanse de izbândă, iubirea care e prinsă sub jugul politicii și amenință să dispară.“ - Frankfurter Allgemeine Zeitung
