Alexander von Schonburg

Cum devii rege? • De ce regele nu are voie să fie prea înţelept? De fapt, de ce poartă regii coroană? • Există diferenţe de rang între regi? • Trebuie neapărat ca regii să locuiască în palate? • Ce fac regii când sunt en famille? • De ce regii se dau în vânt după absurdităţi? • Regii sunt politicoşi şi când vine vorba despre sex? • Cum se poate agăţa un prinţ moştenitor? Ce ţine regina în poşetă? • Şi alte secrete regale • De ce nu au regii cărţi de credit? • Cum trebuie să moară un rege?„Odată, la vânătoare, s-a întâmplat ca împăratul Ferdinand I al Austriei, cunoscut în istorie drept «cel Bun», să doboare un vultur, iar când i-a fost adus a rămas extrem de dezamăgit să constate că are un singur cap, de vreme ce pe blazonul familiei sale avea două.” (Alexander von Schonburg)„Cartea lui Alexander von Schönburg este cât se poate de potrivită să slujească firescului apetit pentru bârfă. Autorul face parte din înalta nobi­­lime – de unde şi forţa şi culoarea descrierilor sale – şi reuşeşte să compună un «tablou de moravuri» al rega­lităţii spiritual şi inteligent, de la figuri mitice şi biblice, ca regele Arthur şi regele David, până la suveranii mult mediatizaţi ai zilelor noastre, cu treceri subtile de la amuzante nimicuri până la istoria culturii. Şi cine nu ar vrea să afle de ce regii devin «autentici» abia după ce au fost unşi şi de ce Queen Mum «s-a îmbujorat uşor» în prezenţa lui Alexander von Schönburg?” (Ijoma Mangold, Süddeutsche Zeitung)Prinţul Charles s-a prezentat într-un magazin al lanţului Sainsbury’s însoţit de o duzină de reporteri agreaţi de curte, aleşi cu grijă, şi de două echipe de televiziune şi a început să se plimbe tacticos, în vreme ce cameramanii îşi făceau datoria imortalizându-l cum îşi umple cuminte căruţul cu produse bio indigene. Se purta ca un gospodar cu simţul răspunderii şi totul părea să decurgă potrivit planului. Până a ajuns la casă. Casiera aştepta bucuroasă pe locul ei, aparatele de filmat torceau domol – numai Charles privea neajutorat în jur, jucându-se nervos cu butonii de la manşete. Nu avea nici cea mai mică idee ce aşteptau cu toţii de la el. Aha, plata, i-a trecut prin minte, ca o boare. S-a scotocit în buzunarul drept al pantalonilor, unde a găsit doar o batistă albă, cu monogramă. Consilierul său cel naiv uitase să-l echipeze pentru expediţia în lumea reală cu un element esenţial şi indispensabil: banii. Atunci, unul dintre însoţitori s-a grăbit să-i strecoare în palmă câteva bancnote. Şi scena de la casa de marcat a trebuit să fie repetată.„– Ţi-ar plăcea să fii înmormântată aici, cândva? – Am crezut că e rezervat pentru Habsburgi.– Tocmai!” (Maniera în care Karl von Habsburg i-a cerut mâna lui Francesca Thyssen în cripta imperială (Kapuzinergruft) din Viena)..

O lume a obiectelor inutile, a ritualurilor inutile, a conceptelor inutile. A relațiilor inutile, a acumulărilor inutile, a exube­ranțelor inutile. Un desăvârșit de util spectacol al inutilității mondene, moderne și devoratoare, în căutarea fericirii, mereu pe drumuri greșite și lungi, din ce în ce mai lungi, când bucuria se află atât de aproape, încât nu reușești să o vezi, și lupta împotriva zădărniciei devine, de fapt, o artă secretă.Eternele articolele de lux (parfumuri şi stofe „fine“, sau călătorii „exclusiviste“) au ajuns de o desăvârșită banalitate şi la îndemâna oricui, spre disperarea celor bogaţi – iar situaţia s-a răspândit cu repeziciune, transformându-se în sursă de inspiraţie pentru Hollywood (American Psycho sau Fight Club). În epoca în care totul a devenit disponibil oriunde şi oricând, industria de lux e obligată să îşi imagineze noi și noi strategii, cum ar fi rarefierea artificială, cu scopul de a lăsa impresia unor produse tot mai greu de obţinut. La Paris, un turist asiatic sau rus îşi poate cumpăra cel mult două genţi de la Louis Vuitton.Dorinţa de a rămâne cu orice preţ în apropierea unui suveran, prin etalarea unui fast frapant, a ruinat nobilimea franceză şi engleză, ale cărei averi s-au transferat către clasele aflate în ascensiune. Luxul s-a dovedit dintotdeauna un agent al transformării sociale şi economice, prin crearea unor necesităţi şi a unor ramuri economice inexistente până atunci.Luxul de ieri devine necesitatea de mâine. Cu graniţe greu de stabilit.Abundenţa este atributul civilizaţiei. De ce ar mai fi nevoie de furculiţă, dacă se poate mânca şi cu degetele? Nevoia de abundenţă reprezintă impulsul fundamental al civilizaţiei umane. Din nevoia de a îndesa, din timp în timp, ceva în gură s-au atins culmile artei culinare. Din nevoia de a lupta pentru supravieţuire s-au dezvoltat idealurile eroismului, ale martiriului, ale sacrificiului de sine, ale cavalerismului şi ale confruntării oneste. Din dorinţa de a ne apropia trupurile şi de a ne bucura de atingerea lor am născocit iubirea, ce poate fi atât de intensă,  încât uneori e capabilă să renunțe chiar la propria ei împlinire.De abundenţă te poţi bucura cu adevărat doar dacă nu ai parte de ea tot timpul...