„Cartea am scris-o cu infinită furie, de parcă aș fi fost obligat să-i organizez și să-i îndemn la revoltă pe toți cei ce aveau impresia că nu vor îndrazni niciodată să depășească niște comune aspirații domestice, că vor mai mult, adică nu să amelioreze lumea, ci să o schimbe din rădăcini.” (Augustin Buzura)
„Buzura reuşeşte
(...) să se ţină la distanţă de imaginile schematic-idealizante ale
prozei «muncitoreşti», oficiale, fără să cadă în alte stereotipii. (...)
De la Groapa lui Eugen Barbu la romanele lui Radu Aldulescu, trecând prin
Intrusul lui Preda, nu avem prea multe romane «muncitoreşti» valabile în literatura
română. (...) Există însă, în Vocile nopţii, ceva mai mult: un model de
solidaritate, codificat ficţional, între intelectuali şi muncitori, departe
atât de elitismul intelectualilor alergici la marxism-leninism, cât şi de
clişeele «proletare» ale propagandei comuniste.”
