Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ion Horea - Set 3 volume - Postume

Ion Horea - Set 3 volume - Postume

Ion Horea
  • 9500 lei
În stoc

Wishlist

În 2016, Ion Horea mi-a încredințat câteva dosare cu poezii, pentru a le pregăti pentru tipar, așa cum am făcut cu toate volumele lui din ultimii douăzeci de ani. Un bilet acoperit cu scrisul lui mărunt indică ordinea viitoarelor apariții. În septembrie 2017, după un episod clinic problematic pentru el, am pus pe masă tot materialul și am lămurit împreună dilemele mele. Nu mi-am închipuit nicio clipă că avea să fie ultima noastră discuție privitoare la aceste dosare. Mai târziu, când încă persistau unele întrebări și nelămuriri, nu a mai putut să mă ajute. A ridicat neputincios din mâini, în semn că totul depinde de mine. Prin urmare, am respectat întru totul sumarele, așa cum le-a gândit el. Corecturile mele au fost minime, ca, de altfel, la toate volumele lui. În cele trei volume de Postume sunt cuprinse șase plachete de poeme care, prea devreme, au ajuns inedite. În afară de poemele din Cărări (Postume II), o plachetă realizată în 2016, și a celor din Legea pământului (Postume III), cea mai veche dintre ele, din 1987, nu am informații precise asupra perioadei în care au fost scrise versurile, dar e cert că majoritatea datează din ultimul deceniu din viața poetului.Irina Horea


Etichete: Ion Horea, Poezie, Raftul autorilor români, Editura Cartea Romaneasca, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.