Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Regele se-nclină și ucide

Regele se-nclină și ucide

Herta Muller
  • 29,00 lei
În stoc

Wishlist

Volumul Regele se-nclină și ucide reunește o „familie“ de nouă eseuri autobiografice. Experiențele traumatizante ale autoarei sunt descrise cu o luciditate precisă fără egal, constituindu-se într-o radiografie a vieții sub dictatură. Dar nu numai persecuțiile Securității și vătămările suferite sunt reliefate în aceste eseuri, ci și felul cum de aici se poate naște literatura, prin scris Herta Müller încercând să se elibereze de frică.

„Autoarea caută să pună pe hârtie ceea ce nici cea mai subtilă istoriografie a precedentului secol al terorii nu reușește să facă, anume să înfățișeze tehnicile de supraviețuire sub domnia groazei, care oscilează între acomodare pasivă, supunere și muțenie sau refugierea în confirmarea de sine morală printre disidenți. Cum intri la un interogatoriu și, încă mai important – cum ieși de-acolo?” (Die Zeit)

„Firele care, în fluxul rememorării narative și al reflecției însoțitoare, se țes încolo și-ncoace între copilărie, maturitate și opera scrisă aruncă o lumină asupra izvoarelor de energie și a liniilor de forță ale limbajului poetic al Hertei Müller.” (Frankfurter Rundschau)

  • Autor: Herta Muller
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 9786067791563
  • Număr pagini: 232
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune: 13x20
  • Anul: 2017

Etichete: Alexandria Librării, Regele se-nclină și ucide, Herta Muller, Editura Humanitas, Seria de autor Herta Muller

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Dragoste în contratimp

Dragoste în contratimp

Beth O'Leary


49,90 lei

Dragostea târzie a doamnei Ali

Dragostea târzie a doamnei Ali

Helen Simonson


49,90 lei

Dragoste într-o zi ploioasă

Dragoste într-o zi ploioasă

Jojo Moyes


49,90 lei

Eclipsa

Eclipsa

Nora Roberts


49,90 lei

X feluri de a muri

X feluri de a muri

Stefan Ahnhem


49,90 lei

Respirație în doi

Respirație în doi

Nicholas Sparks


49,90 lei

Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică
Călătorie într-un picior

Călătorie într-un picior

Herta Muller


23,50 lei

Leagănul respiraţiei

Leagănul respiraţiei

Herta Muller


34,00 lei

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.