Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Operațiunea Afrodita

Operațiunea Afrodita

Gustavo Dessal
  • 2400 lei
În stoc

Wishlist

Volumul conține un număr de douăzeci de povestiri, selectate din trei volume ale autorului: Operațiunea Afrodita, Cine izbăvește de bine și Prea mult roșu. Răspândiți pe mai multe scene și în mai multe locuri, protagoniștii acestei colecții de povestiri sunt legați de firul călăuzitor al singurătății și al dezradacinării ființei umane. Gustavo Dessal creează o atmosfera în continuă schimbare, locuită de ființe care ne surprind prin întorsătură neașteptată pe care o iau destinele lor și reușește să-și atragă cititorul prin toate aceste răsturnări de situație, care se ivesc din absurdă nesăbuință a existenței.

Fragment din roman:

„Darul 

Era îngrozit, și avea și de ce. Lui Moussa Kimbawe îi zdrobiseră cu ciocanul toate degetele de la mâna pentru că furase servietă unui străin. Dar el nu făcuse nimic. Îl așezaseră pe un scaun descleiat, în făță unei mese vopsite în verde, pe care se găsea doar o scrumieră doldora de mucuri puturoase. O lumina puternică îi bătea drept în ochi, împiedicându-l să distingă chipul celui care-i vorbea de la capătul celălalt al mesei. Din când în când, omul slobozea o gură de fum care, în timp ce traversa rază de lumină, se învârtejea precum norii ce prevestesc furtuna. În spate, într-un colț al încăperii, un altul stătea în picioare, ascuns și acesta în întuneric. Cel care fuma n-avea nicio grabă. Fuma agale și vorbea rar, pronunțând deslușit cuvintele, pentru a fi convingătoare, fără a fi și violente. Cel pe care-l căutăm noi e unchiul tău, Baba Dembele. Tu doar să ne spui unde-l putem găși și te lăsăm să pleci. Dar dacă nu ne spui, tare mă tem că am să mă supăr. Nu vreau, Sekou, îți jur că nu vreau s-o fac. Nu mă sili.

Sekou Traore știa că unchiul său era un militant al Frontului de Eliberare, însă nu avea nici cea mai mică idee unde se ascundea. Ultima dată când îl văzuse, Sekou avea zece ani, iar acum tocmai împlinise paisprezece. Baba Dembele putea fi oriunde, putea chiar să fi murit, dar polițaiul n-avea să-l creadă. Tremură că varga și simțea șuvoiul cald care i se scurgea de-a lungul picioarelor, fără să-l poată controla. Polițaiul care stătea în picioare sparse tăcerea cu un hohot de ras, iar Sekou tresări pe scaun de parcă ar fi fost curentat. Hai, puștiule, fă ce ți se spune. Nu avem toată ziua la dispoziție, vrem și noi să mergem acasă.”

  • Autor: Gustavo Dessal
  • Editura RAO
  • ISBN: 9786067760125
  • Număr pagini: 271
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 11x18
  • Anul: 2015

Etichete: Alexandria Librării, Operațiunea Afrodita, Gustavo Dessal, Editura RAO

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Profeția

Profeția

Nora Roberts


4990 lei

Mai rece ca gheața

Mai rece ca gheața

Jennifer L. Armentrout


3990 lei

Femeia cu chimono alb

Femeia cu chimono alb

Ana Johns


4990 lei

Biblioteca din Paris

Biblioteca din Paris

Janet Skeslien Charles


4990 lei

Devoratoarea de păcate

Devoratoarea de păcate

Megan Campisi


4990 lei

Patria

Patria

Fernando Aramburu


5990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.