Legende urbane

Când muzica anilor ’80 s-a dus, rămâne poezia lui Vlad Tăuşance “cuiul/ prezent ca o migrenă” şi “apoi/ să comandăm şampanie”. Între aceste limite se desfăşoară acţiunile poetice din “Legende urbane” cu dimineţile şi nopţile înţesate de nostalgii şi de o întreagă garderobă afectivă pret a porter.

Diferitele moduri de destrămare interioară găsesc în vocea din acest volum o bază capabilă să le developeze. Şi developarea continuă până la imaginea recurentă a cuvintelor rupte, a scenelor fluide, a absenţelor care apar aici ca fondatoare ale identităţii poetice: “în noaptea asta e linişte/ şi nimeni nu mă priveşte în ochi/ şi nimeni nu smuceşte la dans/ şi nimeni nu îmi vede blugii/ şi nimeni nu ştie cum mă cheamă/ şi nimeni nu mă cheamă/ în noaptea asta sunt eu”
(Răzvan Țupa)

“tăușance scrie. Cam ăsta este singurul lucru care se poate afirma fără dubii despre el. Poezie, teatru, briefuri, raționale, definiții, editoriale, comentarii, emailuri, jumătăți de scenarii, proză scurtă. Și altele. De acum 18 ani. De pe la 15 ani. A trăit și trăiește din asta. Restul e pe Google.”