S-a scris mult și bine despre strălucitoarea îmbinare genetică din ființa Reginei Maria. Atunci când gustul rusesc pentru fast, ceremonial și spații infinite se unește cu infailibilul fler imperial britanic, cultul victoriei și al onoarei, e limpede că rezultatul va fi unul invincibil și spectaculos. Regina Maria știe să fie stăpână, e conștientă de grațiile feminității hiperdotate, adoră echitația, suplețea ofițerească și ordinea militară la fel de convingător precum patronează grădinăritul la Cotroceni, Peleș, Bran și Balcic, pentru ca în același timp să găsească o nouă voluptate pe care o slujește cu exemplară asiduitate: voluptatea filantropiei. Mulțumită exemplelor ei, toată lumea bună se familiarizează cu voluntariatul, începe să frecventeze balurile filantropice, să trimită bani, cazarmament și provizii pentru front ori să-și transforme vilele în spitale de campanie.Însemnările zilnice ne-o dezvăluie dăruind și dăruindu-se din zori și până-n seară celor mai diferite segmente sociale, cu aceeași jubilație a generozității. Ea dezminte încă o dată prejudecata că numai egoismul și mizantropia sunt eficiente, arătând că tocmai altruismul, voința de a face binele și a câștiga din dărnicie compun blazonul omului adevărat...

„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă.Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van.O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice-ar fi!Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi! Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te sinchiseşti de tortura înceată a agoniei.“„Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali, care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă. Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria...

„Ediţia de faţă reproduce textul integral al însemnărilor reginei Maria din perioada Primului Război Mondial, din care doar mai puţin de jumătate au fost preluate în memoriile sale, Povestea vieţii mele. În plus, chiar fragmentele preluate, de regulă fără mari modificări, au fost supuse totuşi unei «autocenzuri». Sunt eliminate sau atenuate tocmai impresiile – şi uneori izbucnirile – cele mai sincere ale reginei care, evident, nu puteau fi făcute publice: cuvinte adesea grele la adresa regelui Ferdinand, a prinţului moştenitor Carol, a prim-ministrului Ionel Brătianu sau a clasei politice româneşti în genere. Nu e nevoie de mai multe argumente pentru a justifica publicarea integrală a Jurnalului; odată ce dispunem de textul originar complet, n-avem nici un motiv să ne mulţumim cu versiunea trunchiată şi edulcorată a volumului memorialistic. Cu atât mai mult cu cât aceştia sunt anii mari ai reginei Maria, anii care i-au creat legenda.“  — LUCIAN BOIA„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă. Oamenii noştri politici încă nu sunt pregătiţi să se sacrifice pentru cauza comună. Sunt zile când mârşăvia omenească în general, şi a guvernelor şi administraţiilor în particular, mă izbeşte cu o putere copleşitoare şi îmi dă impresia că toate eforturile noastre sunt în van. O, Doamne, de-aş fi bărbat, cu drepturile unui bărbat şi cu spiritul de bărbat pe care îl am în trupul meu de femeie! I-aş înflăcăra, i-aş îndemna la o rezistenţă disperată, glorioasă, orice ar fi! Dacă va fi să murim, măcar să ştie că nu murim ca nişte neghiobi orbi! Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe, care nu se pot spune decât atunci când priveşti moartea în faţă şi ai de gând să-i ţii piept eroic, fără să clipeşti şi fără să te sinchiseşti de tortura înceată a agoniei.“„Partea a doua a jurnalului reginei Maria este cea mai încărcată cu desfăşurări dramatice. Situaţia e atât de nesigură şi de schimbătoare, încât momentele alternative de bucurie şi de disperare se ţin lanţ, punând nervii şi judecata tuturor la grea încercare. România se simte trădată: de ruşi, în primul rând, dar şi de partenerii occidentali care par să nu înţeleagă situaţia disperată în care a ajuns, fără să aibă vreo vină. Românii nu mai au de ales decât între un sfârşit eroic şi o pace înjositoare. Cârmuitorii ţării aleg pacea, în cele din urmă. Cu alte cuvinte, capitularea. În ciuda apelurilor reginei la rezistenţă. Jocurile erau făcute. Probabil că până la urmă a fost mai bine aşa: o decizie raţională, care a salvat pe moment ce se mai putea salva, şi nu una eroică, extrem de riscantă. Dar trebuia să apere cineva nu numai interesele imediate ale ţării, ci şi onoarea românească. A făcut-o, cu nestăvilită pasiune, regina Maria." – LUCIAN BOIAJurnal de război (I)  Jurnal de război (III)..

„În primăvara anului 1918, România e prăbuşită. Pacea separată, pe care fusese nevoită să o accepte în urma defecţiunii ruseşti, a mutilat-o teritorial, înrobind-o totodată economic şi anulându-i independenţa politică. Cine ar fi putut să întrevadă răsturnarea care avea să se petreacă pe frontul de Vest în partea a doua a anului? La doi paşi de ceea ce ar fi putut fi pentru ea victoria definitivă, Germania cedează şi pierde complet partida. România înfrântă, aproape nimicită, se află acum în tabăra învingătorilor. Austro-Ungaria dispare de pe harta Europei. Bucovina şi Transilvania se unesc, la rândul lor, cu ţara. Din ideal, România Mare devine realitate.Înfrângerea Puterilor Centrale o propulsează din nou pe regină în prim-plan. Istoria i-a dat dreptate! Tot mai multe voci o aclamă, numind-o „împărăteasa tuturor românilor“. La 1 decembrie 1918 îşi va face intrarea triumfală în Bucureşti, călare şi în uniformă militară... A rămas în istorie, la loc de frunte, printre marii făuritori ai României Mari” (Lucian Booia)„Câte tragedii, câtă suferinţă, nenorocire, nădejde, disperare am trăit în aceşti doi ani! Pare aproape de necrezut câtă muncă şi câte eforturi am dus la capăt! Dar mai toată a fost o muncă binecuvântată, m-a adus foarte aproape de inima poporului meu, m-a adus extrem de aproape de mizerie, durere, sărăcie şi nevoie.Mă simţeam pe deplin mama poporului acestuia suferind, sfâşiat, neînţeles, adesea nedemn, dar iubit din toată inima, cu atâta tărie... Mi se părea că văd tot ce a fost şi tot ce ar fi putut să fie, nădejdile zdrobite, visul sfărâmat, realitatea crudă, multele greşeli, toţi morţii căzuţi pentru o cauză în care, ca şi mine, au crezut. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi am plâns, am plâns cum nu poate plânge decât o mamă cu inima frântă – mama unui copil mort, mama unor speranţe moarte şi a inimii sângerânde a unui popor îndurerat pe care a învăţat să-l iubească şi care a învăţat s-o iubească şi el pe ea. Neamul va trăi, trebuie să trăiască, voi trudi pentru el cu toată inima şi cu tot sufletul.Cred că, dacă va citi cineva vreodată însemnările pe care le-am făcut zi după zi, îşi va da seama că fiecare cuvânt pe care-l scriu izvorăşte din adevăr.”..

„Din spectacolul acelei mizerii şi al instinctivei solidarităţi dintre acei amărâți a ţâşnit brusc în mine o profundă simpatie pentru poporul român, pe care am păstrat-o neștirbită de atunci.“ — MARCEL FONTAINE„Un om complex, un jurnal complex, dar o iubire simplã faţă de România.“ — ALAIN LEGOUX„La două săptămâni după dezastrul de la Turtucaia, autoritățile române au făcut primele demersuri pentru trimiterea în țară a unei misiuni militare de către guvernul francez; în fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot. Cu ajutorul câtorva sute de ofițeri, subofițeri și soldați specialiști francezi, de la aviatori și medici până la mitraliori și artileriști, o armatã distrusã se va transforma într-o forță capabilă să obțină singura victorie a Antantei împotriva Puterilor Centrale din anul 1917. Printre cei care au contribuit la miraculoasa renaștere a armatei române se află și căpitanul Marcel Fontaine. Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. Și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaţilor decât fiindu-le el însuși un model. Nici o fărâmă de fals eroism în însemnările de război ale ofițerului francez. Ne aflăm în fața unui jurnal al lungii și chinuitoarei așteptări, al monotoniei și al automatismelor dezvoltate în spatele frontului, dar și al ororilor războiului cărora le cad victime oameni cu chipuri și nume. Este o realitate pe care manualele noastre, în goana lor după eroi, au preferat s-o ignore. Din nefericire.“ — DANIEL CAIN..

Auxiliarul cu jocuri si activitati interdisciplinare pentru clasa a II-a este aprobat OMEN Nr. 3530 din 04.04.2018Invata sa iti petreci timpul liber din vacanta intr-un mod util si placut. Calatoreste alaturi de noi in natura pentru a descoperi amanunte din viata plantelor si animalelor, citeste lucruri interesante despre mediu, prietenie, jucarii, povesti, aventurile eroilor preferati etc. Activitatile si jocurile propuse sunt insotite de imagini atractive. Jurnalul de vacanta este conceput pentru stimularea imaginatiei, creativitatii, dezvoltarea spiritul de observatie si pentru a oferi solutii practice de consolidare a competentelor dobandite, intr-o forma facila, distractiva...

Descopera alaturi de noi vacanta de vara, pe care o vom petrece impreuna intr-un mod distractiv, inspirat si util. In paginile caietului vei gasi jocurile tale preferate, nemuritoarele povesti, curiozitati din lumea cuvantatoarelor si necuvantatoarelor, glume. Poti sa alegi dupa bunul plac, adevarate calatorii in jurul lumii, idei de petrecere a timpului liber, metode de relaxare. Jurnalul de vacanta ofera o organizare modulara a continuturilor de invatare, intr-o viziune interdisciplinara...

Jurnalul de vacanţă, clasa a IV-a - Jocuri şi activităţi interdisciplinare cuprinde jocuri, activităţi variate, sugestii de lectură, probleme matematice, glume, sfaturi şi idei de petrecere a timpului liber, sugestii pentru practicarea sporturilor preferate, călătorii în natură etc. Conţinuturile se succedă potrivit unei viziuni interdisciplinare, având ca repere competenţele dobândite pe parcursul anului şcolar la principalele discipline studiate. Temele integratoare sunt generoase, inedite şi diversificate și au scopul de a stimula imaginaţia, creativitatea şi bucuria copilului de a descoperi lucruri noi, de a sistematiza şi consolida competenţele de bază, într-o formă facilă, distractivă. Din considerente ce ţin de particularităţile de dezvoltare, ritm propriu, plasticitatea gândirii şi a sensibilităţii, lucrarea oferă un bogat pachet de resurse educaţionale însoţite de ilustraţii sugestive...

Auxiliarul cu jocuri si activitati interdisciplinare pentru clasa a I-a este aprobat OMEN Nr. 3530 din 04.04.2018Alege ghidul pentru o vacanta distractiva si utila formarii tale, cu jocuri si activitati special concepute, care sa iti stimuleze imaginatia, creativitatea si bucuria de a descoperi lucruri noi. Propunem adevarate calatorii si popasuri in lumea jocurilor, povesti captivante, exercitii si probleme matematice utile, detalii privind activitatile sportive preferate etc.Jurnalul de vacanta oferai solutii practice, de consolidare a competentelor dobandite, intr-o forma facila, distractiva...

Auxiliarul cu jocuri si activitati interdisciplinare pentru clasa pregatitoare este aprobat OMEN Nr. 3530 din 04.04.2018Alege vacanta activa cu jocuri diversificate, activitati, sugestii de lectura, probleme matematice, glume, sfaturi si idei de petrecere a timpului liber. Jurnalul de vacanta este conceput pentru stimularea imaginatiei, creativitatii, dezvoltarea spiritul de observatie, atentiei, dar si pentru a oferi solutii practice de consolidare a competentelor dobandite, intr-o forma facila, distractiva. Teme sunt adecvate varstei, de interes : Jocuri si jucarii; Sportul inseamna sanatate; Vacanta in lumea povestilor; Calatorii minunate; Natura, prietena mea ...

Jurnal de ..."Front" cuprinde un numar de momente importante, la care am avut privilegiul sa particip: primele luni la Palatul Victoria (31 decembrie 1989 - iunie 1990),reuniunea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varsovia din 7 iunie 1990, primul razboi din Golf si pozitia adoptata de Romania - august 1990, sfarsitul Tratatului de la Varsovia - iulie 1991, puciul comunist de la Moscova din august 1991, mineriada din septembrie si caderea guvernului Roman, divizarea FSN din martie 1992 si summitul de la Istanbul privind Moldova din iunie 1992, Fiecare capitol este insotit de anexe - documente, unele inedite, si fotografii - astfel incat cartea se dovedeste o utila sursa pentru cei interesati de primii ani ai perioadei de dupa Revolutia din decembrie 1989. In acest scop sunt reproduse Decretele Lege privind constituirea, organizarea si functionarea FSN si CPUN, precum si cele trei motiuni prezentate la Conventia Frontului din martie 1992, documente dificil de gasit astazi. Ioan Mircea Pascu..

Începutul anului 1665 - două morți suspecte sunt raportate deja într-o suburbie săracă a Londrei, dar nimeni nu le ia cu adevărat în seamă, fiindcă cine și-ar fi putut închipui că vesteau Marea Ciumă care avea să nimicească, în optsprezece luni, un sfert din populația Londrei, aproximativ o sută de mii de oameni.Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei...

„La 13 august 1916 am intrat în război, la 31 decembrie 1918 România ia loc la masa Conferinţei de Pace. Ce s-a petrecut în acest răstimp este rodul celor ce am scris aici.“ Aceasta este ultima însemnare din impresionantul jurnal pe care fostul deputat Vasile Th. Cancicov îl ţine, cu conştiinciozitate şi perseverenţă, timp de 870 de zile. Este perioada în care şi el trece, alături de concetăţenii săi, prin toate stările provocate de intrarea ţării în prima conflagraţie mondială: entuziasm, agonie şi extaz. Idealuri spulberate, privarea de libertate, nesiguranţa zilei de mâine, ravagiile politicianismului, povara ocupaţiei străine, regăsirea neaşteptată a speranţei. Sunt stări pe care avocatul Cancicov le sintetizează într-o însemnare aşternută pe hârtie la doar câteva zile după Adunarea de la Alba Iulia: „Ce film de cinematograf am trăit în aceşti doi ani de zile! Cu câte lacrimi amare am asistat la desfăşurarea lui, cu ce frecături de nervi, cu ce deznădejde uneori, cu ce nădejde înspre sfârşit! Numai doi ani, zicem azi; o eternitate, credeam atunci. Doi ani, din ruină şi cenuşă – România Mare! Şi ce mărire nevisată şi nebănuită!“ Deseori citate, însă niciodată reeditate, Impresiunile şi părerile personale ale lui Vasile Th. Cancicov au reprezentat, până astăzi, mai degrabă o raritate bibliografică. Spre deosebire de alte însemnări asemănătoare, acestea au reuşit să treacă testul timpului. Nu doar prin dimensiunile sale impresionante, ci mai ales prin calitatea informaţiilor conţinute, jurnalul lui Cancicov ne dezvăluie felul în care a luat naştere România Mare. Totul este relatat cu francheţe, fără cosmetizări, cu adevăruri dureroase şi rostite până la capăt. — DANIEL CAIN Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie. Volumul al doilea va cuprinde însemnările din august 1917 până în decembrie 1918...

Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu reprezintă o selecție făcută cu mult discernământ și cu mână sigură de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă.„Redus la miez, decojit de redundanțe și de fraze-parazit, jurnalul Monicăi Lovinescu pune în lumină, ca oglinzile venețiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fără ascunzișuri, frumos și curat. Nici o minciună – nici măcar acele benigne fraze neadevărate cu care avem obiceiul să ne consolăm uneori pe noi înșine – nu încape în aceste pagini. Autoarea a avut, ca puțini alții, vocația și, mai ales, vitejia lucidității și a adevărului. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a înșelat, că n-a fost păcălită de destule ori, ci doar că, oricât efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor și a lumii, în căutarea celei reale: o calitate umană și în același timp o „deformație“ profesională de jurnalist corect, de om conștient că a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribilă responsabilitate.“ — IOANA PÂRVULESCU„Nu există autobiografie lineară, certă, cronologică, ci numai frânturi ca din ceaţă care vin spre tine în dezordine. Nu se poate să te povesteşti fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescenţă nu numai a amintirilor, dar şi a persoanei care şi le deapănă: ea e compusă din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodată identice. O viaţă nu e o biografie, ci o suprapunere de clişee biografice. Cele mai multe nesemnificative.“ — MONICA LOVINESCU..

Jurnalul esențial al Monicăi Lovinescu, aflat la a doua ediție (prima e din anul 2010), reprezintă o selecție, făcută cu mult discernământ și cu mână sigură de Cristina Cioabă, din toate cele șapte jurnale scrise între 1981 și 2002. Ceea ce ni se oferă acum este un concentrat de viață, asemenea esențelor de parfum greu de uitat. Și este, în același timp, un prilej de recitire nu numai a unor însemnări zilnice, ci a întregii noastre istorii din acea perioadă.„Redus la miez, decojit de redundanțe și de fraze-parazit, jurnalul Monicăi Lovinescu pune în lumină, ca oglinzile venețiene, faimoase pentru claritatea lor, un om fără ascunzișuri, frumos și curat. Nici o minciună – nici măcar acele benigne fraze neadevărate cu care avem obiceiul să ne consolăm uneori pe noi înșine – nu încape în aceste pagini. Autoarea a avut, ca puțini alții, vocația și, mai ales, vitejia lucidității și a adevărului. Ceea ce nu înseamnă că nu s-a înșelat, că n-a fost păcălită de destule ori, ci doar că, oricât efort i-ar fi cerut, corecta mereu imaginea oamenilor și a lumii, în căutarea celei reale: o calitate umană și în același timp o «deformație» profesională de jurnalist corect, de om conștient că a vorbi la microfon nu e un premiu, ci o teribilă responsabilitate.“ — IOANA PÂRVULESCU„Nu există autobiografie lineară, certă, cronologică, ci numai frânturi ca din ceaţă care vin spre tine în dezordine. Nu se poate să te povesteşti fără a pune în chestiune certitudinea acestei povestiri. Evanescenţă nu numai a amintirilor, dar şi a persoanei care şi le deapănă: ea e compusă din mai multe, uneori juxtapozabile, niciodată identice. O viaţă nu e o biografie, ci o suprapunere de clişee biografice. Cele mai multe nesemnificative.“ — MONICA LOVINESCU„Lucrul esențial pe care l-a înțeles Monica Lovinescu a fost acela că problema regimului politic nu e nici politică, nici morală, nici economică, nici administrativă: se referă la tipul de om pus în joc de producerea și reproducerea lui; ține de caracterul uman pe care un regim politic îl postulează. Și pentru că tipul de caracter pe care comunismul îl producea și reproducea indefinit era odios, lupta ei a fost nu atât pentru o literatură frumoasă, cât pentru o societate de caractere. Pe ele le căuta și după apariția lor tânjea. «Trăiți frumos» însemna, pentru ea, trăiți drept, trăiți în acord cu exigențele demnității. Caracterul a fost criteriul suprem care a ghidat viața Monicăi Lovinescu. Acesta a fost «curajul fizic în fața morții» pe care Monica Lovinescu l-a profesat toată viața.“ — HORIA-ROMAN PATAPIEVICI..

Ezitand pana in ultima clipa sa incredinteze tiparului textul Jurnalului fantezist, din teama de a nu savarsi vreo impietate, doamna Crina Bocsan Decusara da acum la lumina probabil cea mai importanta scriere a Iuliei Hasdeu, intr-o editie critica, necorijata de fantezie. Compus din insumarea notatiilor fugare ale Iuliei, imprastiate pe tot cuprinsul textelor sale manuscrise ajunse pana la noi, Jurnalul fantezist se constituie intr-o opera unica, de mare originalitate, ce singularizeaza defini-tiv creatia autoarei, nu numai in cadrul literaturii romane, impunand-o prin insolitul ei. Caci, din cate cunoastem, nicaieri in lume, aspiratiile si visele unui tanar nu s-au materializat vreodata intr-o mai amanuntita derulare a vietii dorite, si intr-o forma mai emtionant-anticipatorie a infaptuirilor ravnite (in parte chiar realizate). Frizand, nu o data, straniul, Jurnalul fantezist reprezinta o creatie de valoare, asupra careia se va discuta multa vreme. - I. Oprisan..