Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Din România sunt doar eu

Din România sunt doar eu

„Am citit excelentul jurnal american al lui Daniel D. Marin cu emoție și invidie, pentru că n-am fost, pentru că mi-aș dori. America văzută în 36 de zile e prezentată prin ochii unui egal care, deși ar putea fi impresionat, nu-și pierde concizia. Los Angelesul este cel mai mare sat vizitat, San Francisco – un oraș simpatic, iar New York, analizat și din cartiere, și de la înălțime, nu primește notă de trecere. Singurul lucru care amintește de casă este discuția cu un etiopian, angajat al aeroportului din Dallas, care știe totul despre Hagi. Jurnalul italian schimbă o insulă cu alta, numai că de data asta ceea ce părea să fie o călătorie devine o destinație, iar cețurile, geometria, asfaltul se transformă în oameni. Efectul Sardiniei este unul vital pentru călătorul-autor – acela de a-l face să fie tot mai mult el însuși, mai ales atunci când e prins în anxietatea depărtării.” (Lavinia Bălulescu)„Se întâmplă des ca notaţiile de călătorie ale scriitorilor să fie hiperintelectualiste şi puţin snoabe. Daniel D. Marin scrie jurnal cam cum l-ar scrie Holden Caulfield, flegmatic şi constatativ, dar capabil să surprindă golul căscat brusc (adesea periculos) în asfaltul banalului. Fuga sa pe o insulă nu este nici ea obişnuită: scriitorul nu e niciodată singur, o viermuială umană pestriţă îl asumă şi îl mişcă, iar el trăieşte fiecare clipă a aventurii de două ori: o dată în afară, prin ceilalţi, care îl găsesc nonparticipativ, şi o dată în interior, prin scrisul instantaneu al lui aici şi acum.” (Mihaela Ursa)..


2200 lei

În stoc
Din sânge și cenușă

Din sânge și cenușă

Primul volum din seria Blood and AshO FECIOARĂ...Aleasă de la naștere să fie cea care să le ofere oamenilor calea spre o altă lume, Poppy nu a simțit nici o clipă că propria viață îi aparține. Viața Fecioarei este una solitară. Nu trebuie să fie niciodată atinsă sau privită. Nu trebuie să i se vorbească, iar plăcerile de orice fel îi sunt total interzise. În vreme ce așteaptă ziua Ascensiunii, ea ar prefera să își petreacă timpul alături de gardienii castelului în care trăiește, luptând împotriva forțelor răului care i-au ucis părinții, decât să se comporte astfel încât să fie considerată vrednică de către zei. Însă alegerea nu i-a aparținut niciodată ei cu adevărat.O DATORIE...Viitorul întregului regat depinde de Poppy, deși ea nu e convinsă că este ceea ce își dorește. Căci Fecioara are și ea inimă. Și suflet. Și dorințe. Iar când Hawke, gardianul cu ochi aurii însărcinat să-i poarte de grijă până la Ascensiune, apare în viața ei, menirea și datoria se întrepătrund cu dorința și cu nevoia. El îi stârnește furia, o face să pună la îndoială toate lucrurile în care crede și o ademenește spre păcate interzise.UN REGAT…Uitați de zei și temuți de muritori, susținătorii unui regat decăzut se revoltă, hotărâți să ia înapoi cu forța ceea ce consideră al lor. Și, pe măsură ce umbra celor blestemați se apropie tot mai mult, granița dintre ce e corect și ce e interzis devine tot mai neclară. Poppy nu riscă doar să-și piardă inima și să fie considerată nevrednică de către zei, ci își pune în pericol chiar viața când toate ițele îmbibate de sânge ce țin lumea ei laolaltă încep să se destrame...


6990 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Din tainele vieții și ale universului

Din tainele vieții și ale universului

M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru că omul să-și potolească întrucâtva setea de a cunoaște marile mistere ce-l înconjoară.Știu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-și întrebarea: „Dar de unde știe autorul cărții de aceste mistere ale universului?”Întrebarea e firească și merită să primească un răspuns. Prezența lucrare este fructul comunicărilor entităților spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au reve­lat Adevărul câtorva iubiți frați ai lor de pe pamant1. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoștințele ezoterice publicate până în prezent, în a două carte vorbind doar Cerul prin trimișii săi.Așadar, această lucrare este un mănunchi de cunoștințe adunate de la diferiți autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini Cereșți.Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăși înțelegerea mulțimii. Numai entitățile spirituale evoluate le vor înțelege, aprecia, sorbi cu nesaț, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minți bolnave. Acestora le recomand cu insistență să închidă cartea și să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea și mersul vieții.Să dea Domnul că Lumina, că adevărurile expuse în această opera, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui și a iubirii*   *   *Iubite cititor, dacă am putut face puțînă lumina în sufletul tău, mă voi simți fericit când voi fi sus. Dar dacă cele scrise aici ți s-au părut visări sau fantezii, îți cer iertare că ți-am tulburat ideile și ți-ai pierdut timpul cu citirea acestei cărți.Însă, îți afirm, în față lui Dumnezeu, că tot ce am scris nu e de la mine – căci și eu sunt un om că orice om – ci sunt ideile, gândirea celor din lumea tăcerii, din lumea luminii eterice.Vor veni după mine alții, care vor semăna idei și mai înalte, profunde și sublime. Ceea ce n-am putut face eu vor face urmașii mei, căci așa e legea firii, legea evoluției.Îți mulțumesc Părinte că m-ai învrednicit să mă achit de ceea ce duhul meu a promis înainte de a veni în lumea trupească. Amin!..


9500 lei

În stoc
Din tainele vieții și ale universului

Din tainele vieții și ale universului

Din tainele vieții şi ale universului este considerată cartea de căpătâi a lui Scarlat Demetrescu. Profesor de ştiințe şi geolog, Scarlat Demetrescu, redescoperit după lungi ani de ateism şi materialism dialectic, avea o şi o latură distinctă, oarecum în contradicție cu spiritul pozitivist care anima comunitatea academică încă din secolul al XIX-lea. Scarlat Demetrescu era un vizionar care intuia existența unor forțe care nu se revelează nici prin raționament ştiințific, nici prin analiză la microscop. Mai avea uimitorul har de a face înțelese uşor chestiunile abstracte, de a comunica la fel de uşor cu cititorul, arătându-se empatic cu el, bucurându-l cu un stil literar curgător şi plastic şi deschizându-i căi nebănuite către o altă înțelegere a spiritului şi a lumii. „M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară.“ Scarlat Demetrescu Scarlat Demetrescu (1872–1945). Profesor de ştiințe naturale şi de geografie şi autor de lucrări de popularizare a ştiințelor. A predat la cele mai importante licee bucureştene, „Sfântul Sava“ şi „Gheorghe Lazăr“, iar în paralel a avut o bogată activitate de publicist. Autorul unor manuale de botanică şi de zoologie, a fost atras şi de aspectele metafizice şi spirituale. Opera: Viața dincolo de mormânt (1928), Greşeli din alte vieți (1932), Cercetări în domeniul metapsihic şi spiritist (1933), Din tainele vieții şi ale universului (1939)...


7999 lei

În stoc
Din tainele vieții și ale universului - versiune originală din 1939. Volumele I-III.

Din tainele vieții și ale universului - versiune originală din 1939. Volumele I-III.

Închin această carte celui ce fu înțeleptul khala¬dan, în casă căruia domnul nostru isus lua cea din urmă cină, în erusalim, cu ucenicii săI, șI care s’a încarnat șI în nea mul nostru, sub numele marelui cărturar șI român: bog dan petriceicu hasdeu.Închin această carte celui ce mi-a luminat calea vieței mele, celui ce de atâtea ori îmbracă haina de om: arjunda, parsepal, razik, malkisedek, hermes, moise, osimandias etc. ȘI totușI e stăpânul suprem al acestui pământ.M’am hotărît să dau la iveală acest tratat pentru că cititorul să-șI potolească întrucâtva „setea de cu noaștere”, a marelor mistere care ne înconjoară. Știu de pe acum că cititorul, pe la o vreme, are să se oprească din cetitul lui șI îI va veni în minte între barea: dar de unde știe autorul acestei cărțI de aceste mistere ale uni¬versului? Întrebarea e firească șI merită să aibă un răspuns: pre¬zența lucrare nu este decât fructul comunicărilor spiritelor superioare, lumini ale spațiilor infinite, ce au fost date la câțiva iubițI, frațI ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat șI din ceia ce s’a scris până acum. Prezența lucrare, dar, este un manunchiu de cunostiinte adunate din diferițI autori, din afirmarile mă rilor lucizi spiri¬tuali, pe care I-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările ce le-am primit de la marile lumini cerești. Desigur, cele ce vor fi descrise în acest tratat vor trece de înțelegerea multimei. Numai sufletele mai evoluate le vor în¬țelege, aprecia, sorbi cu nesațiu, până la ultima pagină. Cei neajunsI la nivelul acestor destaI nuiri, vor zâmbi, socotindu-le că fantezii, că rătăciri ale unor mințI bolnave. Acestora le re¬comand cu insistență să închidă cartea, șI să nu-o mai ci¬teașcă, căci, în ade var, le turbură mintea șI mersul vieții lor. Dee domnul că lumina, că adevărurile expuse în această carte, să se reverse în sufletele semenilor mei șI că razele lor binefăcătoare să-I conducă pe calea binelui șI a iubirii.Ce minte redusă avea omul mii șI mii de ani inda raț! Ce greu îȘi ducea el traiul; prin câte suferințe nu a trecut omeni¬rea, urcând treaptă cu treaptă până să ajungă la libertatea de azi, la înțelegerea lucrurilor, la cunoștiință legilor fizice, chimice, mecanice, biologice, care domină șI conduc lumile fizice! Când compari viață omului primitiv cu a celor din țările civilizate de astăzi, constațI o prăpastie imensă. În adevăr, omul în primele timpuri, fu așa de neștiutor că îȘi ducea viață aproape că un animal. Gol, flamand, gonit de fiare, omul rătăcea când pe marginea marilor, că să culeagă ceeace valurile îI aruncă — plante, sau animale — când prin păduri că să culeagă fructele arbo rilor, când prin câmpii unde smulgea rădăcinile șI tulpinele suculente că să-șI aș-tampere foamea. Azi, se răsfață în locuințe comode, ba chiar sumptuoase. Azi îȘi procura hrană chiar peste necesar. Azi se împodobește cu haine scumpe șI mintea lui se înalta dela preocupă rile animalice de altă dată, la chestiuni sub¬țile, inventiuni minunate, descoperiri științifice, probleme ce merg până la infinit…...


13500 lei

În stoc
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu

Din viaţa familiei Ion C. Brătianu

„Sabina [Cantacuzino], Tanti Bi (cum o chemam noi cu toţii – copiii), era un personaj extraordinar... Avea o prestanţă de regină. Deşi mică, părea şi devenea chiar, în chip misterios, mare. Era frumoasă ca doamnă bătrână, bătrână, o frumuseţe imperială şi doar aparent distantă, aristocratică... Se plimba repede şi energic, zilnic, la şosea, de la un capăt la celălalt şi înapoi, sau în pădurea, pe atunci pustie şi minunată, de la Băneasa... Povestea minunat episoade din copilăria lor [a fraţilor Brătianu]... Era foarte cultă. Iubea şi cunoştea muzica în profunzime. În casa ei se dădeau concerte de cameră şi cânta sonate George Enescu... Mai ales avea un mare simţ al dreptăţii şi egalităţii. Ea a organizat şi întreţinut căminul de copii cu primul sistem Montessori aplicat în ţară. La fel, tot ea a înfiinţat şi şi-a dat timpul şi energia ei totală pentru un cămin de bătrâni, model... Trăia singură de tot în casa ei atât de frumoasă, înconjurată de mobilă, tablouri şi bibelouri minunate... Avea o vitalitate şi o agilitate absolut extraordinare până s-a îmbolnăvit... Nimeni din familie nu a ştiut că e bolnavă, nimeni... Tanti Bi detesta slăbiciunea, lăcrămarea, văicăreala, mila. Era o stoică." (Pia Pillat, în Sufletul nu cunoaşte distanţele) Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion C. Brătianu şi sora lui Ionel, Dinu şi Vintilă Brătianu, a început să-şi scrie memoriile, folosind însemnări proprii şi corespondenţa familiei, în 1921, când se împlineau o sută de ani de la naşterea celebrului ei tată. Dar nu atât înfăptuirile politice ale acestuia, cât viaţa privată a numeroasei sale familii constituie subiectul acestui prim volum care acoperă perioada 1821 –, adică cei 70 de ani cât a trăit Ion C. Brătianu. Întâmplările vieţii obişnuite de la moşia Florica şi mai târziu din casa de la Bucureşti, naşteri, căsătorii şi morţi, sărbători de familie şi baluri, studii în străinătate şi vacanţe, atentate şi războaie, rude şi prieteni familiile Rosetti, Odobescu, Golescu, Davila, Cantacuzino, Sturdza, Ghica, Alecsandri... –, Carol I, regina Elisabeta şi personalităţi ale scenei politice, zvonuri şi bârfe din epocă: pe scurt, fapte de mică şi mare istorie trăită, povestite de Sabina Cantacuzino cu vervă şi atenţie pentru detaliu, alături de nenumărate portrete memorabile...


3100 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Dinamica inconştientului. Opere Complete, vol. 8

Dinamica inconştientului. Opere Complete, vol. 8

Cel de-al VIII-lea volum al Operelor Complete conţine precumpănitor lucrări care prezintă cunoştinţele fundamentale şi ipotezele de lucru esenţiale ale lui C.G. Jung. În cele 18 studii sunt prezentate, argumentate şi clarificate principalele elemente ale teoriei formulate de Jung şi care o diferenţiază de psihanaliza freudiană – aspecte ce ţin de teoria libidoului, structura şi dinamica psihicului, relaţia dintre conştient şi inconştient, individuaţie, psihologia visului. De asemenea, este descrisă pentru prima dată şi utilizarea terapeutică a unei tehnici specifice psihologiei analitice – imaginaţia activă. Dintre studiile cuprinse în volum, „Sincronicitatea ca principiu al corelaţiilor acauzale" prezintă un interes deosebit deoarece abordează situaţii determinate arhetipal, care nu pot fi înţelese pe baza principiului cauzalităţii. E vorba mai degrabă despre coincidenţe semnificative care adaugă o nouă dimensiune înţelegerii ştiinţifice.Problema sincronicităţii m a preocupat îndelung, şi anume în mod serios de pe la mijlocul anilor douăzeci când, cercetând fenomenele inconştientului colectiv, am dat repetat peste corelaţii pe care nu le mai puteam interpreta ca pe o îngrămădire sau formare întâmplătoare de grupuri. Era vorba anume de „coincidenţe" corelate semnificativ în aşa fel, încât întâlnirea lor „întâmplătoare" reprezenta o improbabilitate care trebuia exprimată de o mărime imensă. Amintesc de exemplu un caz pe care l am observat: o tânără pacientă avusese într un moment decisiv al tratamentului un vis, în care primea în dar un scarabeu de aur. În timp ce mi povestea visul, stăteam cu spatele la fereastra închisă. Deodată am auzit un zgomot în spatele meu ca şi cum ceva bătea uşor în geam. M am întors şi am văzut o insectă zburătoare care se lovea de geam. Am deschis fereastra şi am prins insecta din zbor.C.G. JungMetoda „imaginaţiei active" este mijlocul auxiliar cel mai important pentru producerea acelor conţinuturi ale inconştientului care se situează sub pragul conştiinţei şi care, odată intensificate, ar irupe mai degrabă spontan în conştiinţă. Metoda prezintă de aceea riscuri şi n ar trebui folosită, pe cât posibil, fără control medical. Un risc mai mic ar fi să nu ducă la niciun rezultat, şi anume ca procedeul ei să treacă în aşa numita „asociere liberă" a lui Freud, prin care pacientul nimereşte în circuitul steril al complexelor sale, din care oricum nu se poate elibera. Un alt risc, în sine inofensiv, constă în aceea că se produc, ce i drept, conţinuturi autentice, dar care nu l interesează pe pacient decât exclusiv estetic, ceea ce face ca el să rămână împotmolit în fantasmagoria lor; astfel nu se obţine, evident, nimic. Sensul şi valoarea acestor fantasme se dezvăluie abia odată cu integrarea lor în întreaga personalitate, anume în momentul în care individul se confruntă consecvent, dar şi moral, cu ele.C.G. Jung..


7500 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.