Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Secretele din Jaipur

Secretele din Jaipur

Malik, protejatul lui Lakshmi, artista care făcea minunate tatuaje cu henna, a crescut și a terminat cursurile unei prestigioase școli. Atunci când devine ajutorul directorului administrativ al Palatului Regal din Jaipur, trebuie să îl ajute pe acesta să ducă la îndeplinire construirea unui cinematograf modern. Dar Malik descoperă destul de repede că nimic nu s-a schimbat în Orașul Roz: banii și favorurile se împart cu generozitate doar celor foarte discreți.Balconul noului cinematograf se prăbușește chiar în timpul inaugurării, iar vina este aruncată pe cel mai la îndemână țap ispășitor. Malik își dă seama că secretele din Jaipur sunt mai întunecate decât își imaginase și că numai Lakshmi, cea care le cunoaște cel mai bine, poate îndrepta lucrurile.„Măiestria lui Lakshmi, descrierile senzuale ale mâncărurilor, talentul de a surprinde culoarea locală – toate contribuie pentru a face ca această fabuloasă continuare a Artistei henna să fie de-a dreptul desfătătoare.“Publishers Weekly„Când eram mic și lucram cu tanti șefa, ea îmi tot ținea predici despre discreție. «Noi știm diverse lucruri despre oameni, Malik, pentru că intrăm în casele lor, în care sunt mai vulnerabili decât oriunde altundeva. Asta nu înseamnă că putem divulga ceea ce am văzut sau am auzit tuturor celor pe care îi cunoaștem. Există mai multă putere în păstrarea unui secret decât în trădarea lui.Nu am crezut niciodată că Lakshmi voia să spună că trebuie să șantajăm oamenii folosind ceea ce știm, ci doar că toți clienții noștri ne vor fi loiali dacă le vom arăta, la rândul nostru, că știm să dăm dovadă de loialitate.“..


4999 lei

În stoc
Secretele energiei nelimitate

Secretele energiei nelimitate

Cea mai recenta carte a lui Sal Rachele exploreaza stiinta, metafizica, spiritualitatea si psihologia energiei, oferind o solutie la problemele legate de energie din lumea actuala.Discutiile detaliate despre energia punctului zero si constiinta umana, precum si felul in care relationeaza acestea doua demonstreaza masura in care energia libera ne poate schimba modul de viata.Implementarea energiei punctului zero se confrunta cu obstacole importante de natura personala, sociala si politica, insa cartea Secretele energiei nelimitate ofera raspunsuri practice, in vederea depasirii acestor provocari si acceptarea unei existente a energiei libere, cu totul noua. Aceste idei revolutionare sunt destinate sa devina parti importante ale schimbarilor ce au loc pe planeta.Nu trebuie sa fii matematician sau un mare specialist ca sa intelegi conceptele prezentate aici, desi multe dintre idei sunt avangardiste. Autorul explica cu rabdare fiecare concept, iar prin examinarea subiectului energiei din diverse perspective - a stiintei, a fizicii si a psihologiei - cititorul devine constient de existenta unor posibilitati mai vaste.Rasa umana e formata din fiinte vaste, creatoare si inteligente facute dupa asemanarea Creatorului. Avem capacitatea de a accesa abundenta nelimitata a energiei infinite, ce este raspandita in cosmos. Cartea de fata ne ajuta sa renuntam la ideile, convingerile si conceptiile noastre limitative, eliberandu-ne sufletul si facandu-ne inima sa devina mai larga.Sal Rachele este un pionier in domeniul potentialului uman. Inspirat de studiiintense si diverse, a dezvoltat Programarea alfa-teta si o modalitate de vindecare, bazata pe curentul sunetului sacru sau Naam. Metoda sa unica este menita sa reprogrameze mintea subconstienta si sa descatuseze potentialul creator launtric.Printre celelalte carti scrise de Sal, se numara Viata la frontiera cunoasterii, Integrarea sufletului, Misterul timpului si Istoria reala a Pamantului.La mijlocul anilor '70, a devenit interesat de dezvoltarea propriilor capacitati extrasenzoriale si intuitive, urmand cursul Metoda Silva, de autocontrol mintal.Sal s-a implicat in Respiratia circulara a lui Leonard Orr si in Respiratia circulara de integrare a lui Jim Leonard, o forma de yoga a respiratiei si de purificare constienta. In anii '80, Sal a avut preocupari extinse, imbinand in activitatea sa meditatiile ghidate, muzica pentru pian originala si consilierea extrasenzoriala. A inregistrat cateva casete si un CD, cu melodiile sale clasice New Age originale. Tot in aceeasi perioada a colaborat cu un hipnoterapeut, la crearea casetelor Leonard Series (Seria Leonard), de autohipnoza si autodezvoltare...


6900 lei

În stoc
Secretele familiei Cabrelli

Secretele familiei Cabrelli

Un roman remarcabil si captivant despre trei generatii de artizani toscani care impartasesc un trecut uimitor! Bestseller New York Times! Matelda, conducatoarea familiei Cabrelli, a fost intotdeauna directa si incapatanata. Ajunsa la apusul vietii, s-a hotarat sa le impartaseasca celor dragi adevarul tulburator despre povestile de dragoste pe care le-a trait mama ei, Domenica, mai intai cu Silvio, un prieten din copilarie, si apoi cu fermecatorul capitan scotian John Lawrie McVicars, tatal pe care Matelda nu a apucat sa il cunoasca. In trecutul indepartat, Domenica Cabrelli isi traieste viata la malul marii, in Viareggio, pana cand caminul ei iubit devine nesigur in preajma celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Asadar, tanara porneste intr-o calatorie care o va purta de pe malurile stancoase ale Marsiliei pana in mijlocul splendidelor si misticelor peisaje scotiene, pentru ca, intr-un final, sa ajunga la Glasgow, oras devenit primejdios in vremea conflagratiei, caci italo-scotienii, sau britalienii, cum li se mai spune, sunt arestati si deportati fara motiv. In tot acest timp, Domenica face cunostinta cu iubirea, pierderea si suferinta si se lupta cu chinuitorul dor de casa. Aproape o suta de ani mai tarziu, fiica ei, Matelda, si nepoata acesteia, Anina, isi pun aceleasi mari intrebari legate de viata si de mostenirea familiei, in vreme ce bunica mediteaza asupra lucrurilor pentru care merita sa lupti. Timpul Mateldei pe aceasta lume s-a scurs insa, iar povestea ei se intersecteaza si se tese laolalta cu povestile femeilor dinaintea sa in moduri neasteptate si tulburatoare, aducand familia in fata unor revelatii socante si, in cele din urma, daruindu-i iertarea.  Trigiani scrie despre frumusetea Italiei, greutatile pe care le aduce cu sine razboiul, gustul savuros al retetelor culinare transmise din generatie in generatie si despre dragostea de neclintit care-i anima pe membrii aceleiasi familii. - Library Journal..


5990 lei

În stoc
Secretele meditaţiei

Secretele meditaţiei

„Povestirile lui davidji despre trezirea conştiinţei, din care avem cu toţii de învăţat, îl poartă lin pe cititor prin fascinanta lume a meditaţiei, conferindu-i un caracter practic şi făcând-o accesibilă tuturor celor care îşi doresc să fie mai conştienţi de momentul prezent.” (Deepak Chopra) „Remarcabilele învăţături ale lui davidji, cuprinse în Secretele meditaţiei, ne ajută să deschidem inima visătorului incurabil care sălăşluieşte în fiecare dintre noi.” (Dom Miguel Ruiz, autorul cărţii Cele patru legăminte, bestseller The New York Times)De mii de ani, oamenii încearcă să se conecteze la pacea şi liniştea din interiorul lor pentru a-şi descoperi Sinele necondiţionat. Prin Secretele meditaţiei, davidji te conduce către acest spaţiu, dezvăluindu-ţi tainele practicii meditaţiei şi fiind ghidul tău într-o incursiune memorabilă în propria ta conştiinţă. Indiferent dacă eşti începător, apelezi la meditaţie doar în momentele de criză sau meditezi de ani buni, această carte te va ajuta să-ţi îmbunătăţeşti atât tehnica de meditaţie, cât şi viaţa.În lucrarea de faţă, davidji ne face cunoscută propria sa călătorie către trezirea conştiinţei şi analizează efectul pozitiv pe care meditaţia îl are asupra sănătăţii fizice, relaţiilor, stării emoţionale şi vieţii spirituale. Pe măsură ce autorul îţi dezvăluie secretele unui exerciţiu de meditaţie, afli care sunt cele cinci mituri despre meditaţie şi descoperi cele mai eficiente ritualuri pentru a integra meditaţia în viaţa ta de zi cu zi. Lectura cărţii te va face să-ţi doreşti să meditezi, pentru a te bucura de o viaţă fericită, lipsită de stres, şi pentru a te simţi mai împlinit...


2490 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.