Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cât aș fi vrut
În stoc

Cât aș fi vrut

Eva Des Lauriers
  • 6999 lei
Wishlist

Șapte secrete ce pot fi aflate oricând. Șapte confesiuni ce pot duce spre iubire... sau spre dezastru

Este Răsăritul Seniorilor, legendara noapte petrecută împreună pe plajă, la finalul verii, de elevii din ultimul an de liceu. Pentru Natalia și Ethan este însă și prima ocazie de a se revedea după ce s-a întâmplat între ei înainte de începerea vacanței ‒ când au fost la un pas de a trece dincolo de prietenia lor, către ceva mai mult, riscând, astfel, să strice totul. După ce s-au evitat întreaga vară, Natalia se străduiește să lase impresia că nu a fost afectată, iar Ethan ține morțiș să își îndrepte greșeala.

Când vine momentul în care toți elevii sunt invitați să scrie o scrisoare privată către ei înșiși ‒ în care să mărturisească tot ce ar fi vrut să facă în anul care a trecut dacă ar fi avut mai mult curaj ‒, Natalia își lasă sentimentele să se reverse pe acea foaie. Și la fel fac și Ethan, și toți colegii lor. Însă, când Natalia, cuprinsă de panică, vrea să își retragă foaia cu dezvăluiri, vântul împrăștie o parte dintre scrisori și șapte dintre ele par de negăsit. Ethan și Natalia se trezesc în situația de a complota în încercarea de a da de scrisori înainte ca secrete intime să iasă la iveală.

Șapte mărturisiri intime. Șapte bombe cu ceas peste care poate da oricine. Și o ultimă șansă pentru cei doi să se lase în voia dragostei înainte de ivirea zorilor.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie
2+1 GRATUIT la toate titlurile editurii LITERA


Etichete: Alexandria Librării, Cât aș fi vrut, Eva Des Lauriers, Editura Litera, carte

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.