Îi datorăm lui Marin Preda mai mult decât majorității istoricilor și filosofilor contemporani care reflectează asupra destinului românesc. Efectul relecturii romanelor, nuvelelor, scrierilor sale în general, este cel mai eficient antidot împotriva mitului „deșertului cultural" de care a fost suspectat spațiul românesc în cea de a două jumătate a secolului XX.
Părerea mea e că un țăran, chiar dacă ajunge doctor în filosofie, tot țăran rămâne. Ideea de familie, de pildă, va fi la el aceeași că a unui țăran. Despre dragoste va gândi tot că părinții săi, despre cinste și demnitate va avea aceleași reprezentări, într-un cuvânt, concepția lui despre lume, chiar dacă va fi un admirator avizat al lui Kant, va fi una țărănească. Nu va există manifestare a vieții sale, poate chiar cotidiene, pe care el să n-o judece cu ochii cu care a văzut odată o lume pe deplin formată, cu metafizică ei. Formarea unei astfel de lumi sau acestui univers uman constituie un secret al experienteii individuale și sociale. (Marin Preda)
„Întâlnirea din pământuri” este volumul de debut al lui Marin Preda. A apărut în 1948 și în cuprinsul sau au intrat următoarele nuvele: În ceață, Colină, Întâlnirea din pământuri, O adunare liniștită etc. – care prefigurează motive, întâmplări și personaje din român, ușor de depistat la o simplă confruntare, dar mai important decât această este faptul că încă din nuvele se conturează obsesia fundamentală a creației lui Marin Preda, care este destinul țăranului român.
