Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Ușor cu pianul pe scări

Ușor cu pianul pe scări

Marin Sorescu
  • 44,00 lei
În stoc

Wishlist

„Transportul pianului pe scări a prilejuit și geniului comic burlesc al cinematografului mut momente de neuitat. Titlul sub care apar adunate laolaltă articolele de critică literară ale lui Marin Sorescu trebuie înțeles și așa.

Opiniile creatorilor în materie de artă poartă o pecete personală foarte apăsată și nici acestea din urmă nu contravin regulii. În ele recunoaștem îndată hazul inconfundabil al autorului ciclului La lilieci.

Criticul, sub această înfățișare, ciocnește pianul de toți pereții, ca în faimoasele filme mute ale studiourilor Keystone. Dacă instrumentul e bun, scoate țipete armonioase și demonstrația calității lui se realizează astfel în chip spectaculos. Dacă nu, această critică „prin șocuri“ se vădește încă o dată salutară. Dă gata o operă debilă, spre amuzamentul general.

Tonul glumeț nu afectează deloc justețea sentințelor, aproape întotdeauna inteligente și profunde. Practic, joaca e ca să ne ia ochii, în realitate avem de a face cu o critică foarte serioasă care are și avantajul că produce delicii la lectură. Puține pagini atât de inspirate am citit pe marginea unor autori dificili cum sunt Borges, Michaux, Cioran, Voiculescu, Noica sau G. Călinescu. Unde mai pui că Marin Sorescu îndrăznește chiar să ia peste picior persoane cu multă trecere și gazetă săptămânală la poruncă.” (Ovid S. Crohmălniceanu)

  • Autor: Marin Sorescu
  • Editura ART
  • ISBN: 9786067104998
  • Număr pagini: 516
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Hardcover
  • Dimensiune: 11,5x18,5
  • Anul: 2017

Etichete: Alexandria Librării, Ușor cu pianul pe scări, Marin Sorescu, Editura ART, Serie de autor „Marin Sorescu”

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


La Lilieci (I-III)

La Lilieci (I-III)

Marin Sorescu


24,00 lei

La Lilieci (IV-VI)

La Lilieci (IV-VI)

Marin Sorescu


24,00 lei

Setea muntelui de sare

Setea muntelui de sare

Marin Sorescu


38,00 lei

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.