Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații

Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații

Emilia Șercan
  • 29,00 lei
În stoc

Wishlist
În România, de la doar 1500 de titluri de doctor în științe acordate timp de aproape o sută de ani (1900–1990), s-a ajuns la 67000 de titluri în nici treizeci de ani (1990–2017). Cele mai multe, peste 30000, în ultimii șase ani. Se plagiază peste tot în lume. Dar frauda intelectuală în lanț s-a inventat în România în „anii tranziției“. În Academii create ad-hoc, pulsează, într-un ritm greu de urmărit, falsul intelec¬tual, în care doctori plagiatori devin peste noapte profesori coordonatori de doctorate plagiate. Ies pe bandă rulantă, cu zecile de mii. Dintre acești infractori protejați se aleg în România prim-miniștri, miniștri, generali, comisari, procurori, oameni politici, primari, profesori universitari etc. „Elita țării“. Acest spectacol neverosimil ne macină fundamentele nației. Există lucruri pe lume cu care nu se poate glumi. Cu granițele unei țări, de pildă. Iese război. Nici cu granițele spiritului nu se poate glumi. Pentru că atunci se amestecă prostia cu inteligența, cinstea cu hoția, meritul cu potlogăria. Ajungem sã fim conduși de șmecheri, de hoți și de impostori. Exact asta ni s-a întâmplat. Abolind granițele intelectuale, ne-am pomenit invadați și ocupați din interior de pegra societății noastre. „Cartea Emiliei Șercan este o bijuterie a jurnalismului de investigație. Dar și o poveste care se citește cu înfrigurare: povestea unei abjecții în formă continuată.“ (GABRIEL LIICEANU)
  • Autor: Emilia Șercan
  • Editura HUMANITAS
  • ISBN: 9789735057763
  • Număr pagini: 212
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune: 130 x 200
  • Anul: 2017

Etichete: Emilia Șercan, Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.