„Barthes spunea că fotografia surprinde moartea la viitor. Pornind de aici își construiește Elena volumul, un intens poem performativ care nu seamănă cu nimic din poezia română contemporană și care reconstituie copilăria dintr-o perspectivă dark și duioasă, plasând-o în același timp pe terenul discuțiilor despre gen, sărăcie, clase sociale. Pentru că, în cele din urmă, toată arta e politică.” (Alexandra Turcu)
„Adevăratele superputeri sunt atunci când de exemplu poezia își extinde neașteptat teritoriile până în lumile pierdute ale copilăriei și ale adolescenței. Iar acolo ea își dă primele întâlniri cu iubirea, cu sexualitatea, cu moartea, cu boala, cu intimitatea, cu nedreptatea, cu foamea, cu sânii tăi, cu sânii alteia, cu lipsa, cu diferența. În aceste lumi tu nu ai nicio platoșă, doar o nuditate de care nici măcar nu ești conștientă. Și toate aceste întâlniri nu pot fi amortizate decât cel mult cu un cocktail din amandine, baclavale, bezele și picromigdale, pentru că altfel minunata lume disney e cinică și crudă, exact ca orice promisiune imposibil de onorat.” (Svetlana Cârstean)
