Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.

Ziua Marinei Române în Alexandria Librării Galați


Alexandria Librării Galați organizează miercuri, 15 august 2018, o serie de evenimente speciale dedicate aniversării Zilei Marinei Române. Am pregătit pentru cei care ne vor trece pragul în această zi mai multe lansări de carte, proiecții video, expoziție de pictură și numeroase surprize. Evenimentele ce vor marca Ziua Marinei Române dar și Adormirea Maicii Domnului,  vor debuta începând cu orele 18.00 și se vor bucura și de prezența unor membri ai cenaclului "Noduri și semne".

Programul manifestărilor de lansare de carte va cuprinde, după cum urmează: autorul Victor Cilincă va lansa 3 volume: ”Jihad sau pedeapsa charizilor”, ”Saga Galaților 1917-1918” și ”Quermessa ori mirodeniile minții”. Prozatorul Ion Ghe. Tofan va fi prezent cu volumele ”Piața Veche”, ”Viață de pilot”, ”Pe malul de lut al fluviului”. Viorel Crăciun își va prezenta cartea ”S-a întâmplat, și la întâmplări n-ai ce să faci” , iar Maximilian N. Popescu-Vella își va lansa volumele ”Coșava sau povestiri marinărești”, ”Diminețile de Creta”, ”Al treilea spirit”, ”Ghemul destinelor 1989-2014. 25 de ani de lacrimi și durere” (la care co-autor este fratele defunct al autorului, Cristian Ermei Popescu Halamyris). Veți putea admira lucrările expuse cu prilejul acestei zile ale artistului plastic Florian Doru Crihană.

Printre invitații speciali amintim: epigramistul Vasile Manole, poeta Luminița Potârniche, Dorian Dumitru (director general A.F.D.J. Galați), Cotiga Mircea și fiii (foști și actuali directori ai A.F.D.J. Galați), Mircea Sârbu (director general al Autorității Navale Zonale Galați), Octavian Cristea (fost director general al A.F.D.J. Galați), comandori în rezervă ai Marinei Militare Constantin Asofronie și Aurelian Popoiu, Totolici Gabriela-inginer navalist.

Vă așteptăm și cu multe alte momente ce vor constitui parte din surprizele pregătite pentru cei care ni se vor alătura pentru a sărbători această zi deosebită. 

Tags: Alexandria Librării, Ziua Marinei Române, Victor Cilincă, Ion Ghe. Tofan, Viorel Crăciun, Maximilian N. Popescu-Vella,

Ziua Marinei Române în Alexandria Librării Galați
Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.