Trecem pe lângă ei şi întoarcem privirea. Nu vrem să ştim, e prea greu de suportat, e o altă planetă. Dar ei sunt pe stradă sau sunt acolo, la Centrul unde au ajuns pentru că părinţii lor nici nu şi-au dat seama că i-au făcut. S-au trezit aşa, deodată, că au pe cineva în grijă, că mai au o gură de hrănit, iar mâncarea nu ajunge nici măcar pentru ei. Da, ştim cu toţii basmul Hänsel şi Gretel, nu credeam că poate fi adevărat.
La Centru nu sunt aduşi doar orfani, ci şi copii pe care părinţii lor nu-i mai vor. Copii nedoriţi, copii trişti, copii invizibili.
O astfel de poveste ne spune Valentina, o fetiţă invizibilă.
„Cartea lui Florentin Sorescu este ea însăși un Transformator – după întâlnirea cu ea, începi să vezi lucrurile altfel. Funcționează asemenea cutiilor speciale în care sunt ambalați copiii pe care părinții lor nu și-au dat seama că i-au făcut: te poartă într-o altă dimensiune. Am intrat în cartea asta ca într-un tesseract și am descoperit spații nebănuite ale copilăriei, școlii, iubirii. Era timpul ca o astfel de poveste să fie spusă. Iar faptul că este spusă atât de credibil de voci atât de surprinzătoare echivalează cu un miracol.“ - Florin Bican
„Textul pornește de la o bază reală care este transfigurată în sens literar prin pendulări între realitate și ficțiune. O călătorie în lumea celor refuzați, mai exact, pentru că esența poveștilor acestor copii constă în faptul că au fost respinși care de părinți, care de ceilalți copii și, în genere, de societate. Această incursiune mi-a fost facilitată și de faptul că am avut în copilărie, la rândul meu, un accident în urma căruia am rămas cu ceva sechele fizice care au avut ca efect neacceptarea mea de către ceilalți copii. Prin urmare, a intervenit și un anume soi de empatie, motiv pentru care am strecurat și povestea mea printre poveștile acestor copii. Într-un fel am făcut și eu parte din această clasă specială..." - Florin Sorescu
