„Cuvintele oamenilor plutesc în văioage
numele noastre, aproape de Pământ
sunt momeli pe malurile apelor
câte o râmă se zbate mai mult
prinsă în cârligul vreunei consoane.
De la o oarecare distanță
se estompează până și destinația finală
soluția evidentă, la mintea copiilor
Eu zic: ar fi bine să încetinim/ vreau să cobor
– în zadar –
ne predăm cu totul accelerației de tip Coriollis
experimentului unic și planetar
călare pe planul osculator
în jurul orașului desfăcut ca o ureche
ce aude totul la timp
Timp arc, timp rubin, timp combinatoriu”
