Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sfântul Petru, personalitate marcantă a Noului Testament

Sfântul Petru, personalitate marcantă a Noului Testament

Settimio Cipriani
  • 2200 lei
În stoc

Wishlist

Sfantul Petru, personaj central al Noului Testament, print al Apostolilor, cum a mai fost numit, reprezinta piatra fundamentala pe care Iisus si-a zidit Biserica Sa.
El, Simon, umilul pescar, caruia Hristos ii va schimba, inca de la prima intalnire, numele in Petru, va fi, dupa cum ni-l prezinta Evangheliile, cel mai intreprinzator din grupul celor doisprezece, ocupand o pozitie dominanta, ca reprezentant si interpret al acestora, si primul caruia i S-a aratat Iisus inviat.
El este animatorul si conducatorul Bisericii primare din Ierusalim, pentru a se dedica ulterior activitatii de misionar mai intai printre iudei, apoi printre pagani, impunandu-si autoritatea si prestigiul in determinarea orientarilor pastorale si teologice.
Cu momentele sale de generozitate si incredere, dar si cu nesigurantele si chiar tradarile sale, el ramane cel mai apropiat fiecaruia dintre noi.
Mereu iubit de Iisus, Care ii va conferi un rol deosebit, instituindu-l "pastorul turmei" Sale, Petru va face suprema dovada a credintei prin martiriul suferit la Roma, sub Nero.


Etichete: Sfantul Petru, personalitate marcanta a Noului Testament, Settimio Cipriani, Editura Meteor Press, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.