Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Să-i învăţăm pe copii să gândească

Să-i învăţăm pe copii să gândească

Darlene Sweetland Ron Stolberg
  • 3900 lei
În stoc

Wishlist

Poate că vă sună cunoscut replici precum acestea: „Tată, toţi colegii mei au iPad, trebuie să-mi iei şi mie unul!", „Mamă, profu’ de istorie mi-a dat un 8 şi nu-mi mai iese media pentru liceu, vorbeşte tu cu el!" Majoritatea părinţilor cedează în faţa lor – cad într-una din cele cinci capcane prezentate de autorii acestei cărţi şi cumpără, rezolvă conflicte, fac teme, îşi asumă probleme care nu le aparţin. Însă, dacă gratificarea imediată pare să aducă beneficii aici şi acum, pe termen lung ea generează nerăbdare, neajutorare, şi, în cele din urmă, inadaptare. Obişnuinţa de a gândi, de a ieşi singur din situaţii dificile, încrederea în sine, iniţiativa, flexibilitatea, se capătă, însă, prin exerciţiu, prin încercare şi eroare. Cu exemple şi sfaturi practice, cu un mod de adresare direct şi prietenos, cartea de faţă vă învaţă cum să recunoaşteţi şi să evitaţi capcanele pentru părinţi şi cum să vă susţineţi copiii fără a interveni direct. Ea a fost selectată în 2015 de Publishers’ Weekly printre titlurile de parenting ale anului şi a fost distinsă cu medalia de argint de către Asociaţia autorilor de nonficţiune.


Etichete: Alexandria Librării, Să-i învăţăm pe copii să gândească, Darlene Sweetland, Ron Stolberg, Editura Trei

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.