Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Regăsirea

Regăsirea

Nicoleta Beraru
  • 3300 lei
În stoc

Wishlist

O prietenie proiectată acronic. Două destine – două copile devenite femei, trăind iubiri pustiitoare, duse până la sacrificiu. Traiul comunist care se prăbușește sub ochii lor, trădări și reveniri, experiența emigrării, dar, mai presus de toate, REGĂSIREA.

Un roman tulburător, introspectiv, pendulând între orășelul românesc provincial, cuib vetust al devenirii celor două, și prezentul cosmopolit. Hazardul, manifestat prin întâlnirea lor întâmplătoare dintr-o parcare, le pune față-n față. Trecutul iese din matcă copleșitor – panaceu pentru sufletele celor două femei, și pare a rezolva ecuația căutărilor și neliniștilor. (Em Sava)

„Regăsirea” este povestea a două prietene care se pierd şi se regăsesc după douăzeci şi opt de ani. Nu e vorba doar de regăsire în sensul de revedere, ci şi de o regăsirea a sinelui, de o aşezare în propria viaţă. În spatele romanului nu stă nicio poveste reală, ci doar ideea de prietenie. Într-o seară, cu vreo trei ani în urmă, mă uitam la filmul Stepmom cu Susan Sarandon şi Julia Roberts – jucau rolurile a două femei invidioase una pe cealaltă: e vorba de fosta soţie şi viitoarea soţie a unui bărbat, tată a doi copii. Aparent, nimic legat de ce am scris eu. Dar am fost atât de impresionată de întorsătura pe care relaţia dintre cele două a luat-o în momentul în care fosta nevastă află că are cancer, de forţa prieteniei nedeclarate, dar manifestate prin grijă şi ajutor de noua parteneră a bărbatului, încât am vrut să scriu despre prietenia dintre femei. – Nicoleta Beraru


Etichete: Regasirea, Nicoleta Beraru, Editura Siono, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.