Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Trei poduri peste lume

Trei poduri peste lume

Principele Radu al României
  • 3380 lei
În stoc

Wishlist

Cartea pe care aţi scris-o este o privire către lume. Subtilitatea cu care trataţi fenomenul uman nu are nicio înrudire cu ceea ce numim „spiritul bizantin“ fiindcă, v-am spus‑o adesea, sunteţi extraordinar de transparen­t cu sine. De asemenea, imaginea pe care o daţi senzaţiilor şi sentimentelor fragile are o naturaleţe ce o întrezărim în Huron de Voltaire, într-un univers scrâşnit şi de­şurubat.


Lumea este, pentru mulţi, o mască gigantică şi o mască de nepătruns. Alteţa Voastră Regală o vedeţi, o analizaţi, o înţelegeţi cu o perma­nentă tuşă de umor, cu acea deta­şare proprie intelectualilor sau celor ce se cunosc suficient pentru a înota la propria lor suprafaţă. Şi o faceţi cu simpatie. Nicio dictatură, nici cea mai totalitară, n-ar fi avut vreun ascendent asupra voastră. În anumite momente, mă faceţi să mă gândesc la Petit poucet…


Cred că şi Alteţa Voastră Regală poartă o mască, precum fiecare dintre noi, dar asceza teatrală vă permite să o schimbaţi sau, uneori, să o îndepărtaţi, pentru a-i privi pe alţii cu un amestec de tristeţe şi jubilare. Regele Mihai avea atâta dreptate când spunea că funcţiunea regală (ca şi cea de simbol politic) este atât de aproape de arta scenei. Nu că regii ar fi comedieni. Poziţia, rolul lor, exigenţele care îi însoţesc, precum şi o viziune foarte personală a josniciei omeneşti le permite tuturor (cel puţin celor inteligenţi, cum este Regele României) să relativizeze comedia umană şi să realizeze că singura ieşire din personalitatea regală este eroismul sau sfinţenia (aviz actorilor care merg până la limita logicii proprii!).


Felul în care vorbiţi despre lumină (cea din Israel sau cea, atât de elegiacă, a Nordului), despre muzică (José Carreras) şi despre anumiţi artişti indică filiaţia pe care o aveţi cu Proust, a cărui influenţă, hotărât lucru!, se prelungeşte până la marginile secolului nostru. Ea trădează dorinţa de a obiectiva tezaurul neatinsului, de a nemuri misterul prezentului, despre care vorbiţi în prefaţă, şi care este, într-adevăr, singurul nostru liant cu Eternitatea (prezentul este etern, dar clipa pe care o ocupă e disperant de trecătoare). Ar fi o întreagă carte de scris despre importanţa spectatorului în raport cu personajul public, chiar atunci când nu prea înţelege mare lucru din ceea ce se petrece pe scenă, ca de exemplu — s-o recunoaştem — în textul relativ ezoteric al lui Gherasim Luca. Este, de altfel, sunt sigur, genul de experienţe cu ajutorul cărora aţi aprofundat reflecţiile cardinale pe care le făceaţi în interiorul „cuştii“…


Olivier, marchiz de trazegnies


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Trei poduri peste lume, Principele Radu, Editura Curtea Veche

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Elisabeta. Portretul unei Regine

Elisabeta. Portretul unei Regine

Principele Radu al României


7000 lei

Secolul XXI și Casa Regală

Secolul XXI și Casa Regală

Principele Radu al României


8900 lei

Povestea Palatului Elisabeta

Povestea Palatului Elisabeta

Principele Radu al României


7500 lei

Nunta de Argint

Nunta de Argint

Principele Radu al României


7000 lei

Anul Regelui

Anul Regelui

Principele Radu al României


1930 lei

Regalitatea, astăzi

Regalitatea, astăzi

Principele Radu al României


2890 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.