Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Povești ardelenești

Povești ardelenești

Ion Pop Reteganul
  • 1200 lei
În stoc

Wishlist

Comparat cu Petre Ispirescu al Munteniei, Ion Pop Reteganul se înscrie în panoplia istoriei literare ca unul dintre folcloriştii de seamă ai neamului românesc, ce a reuşit prin strădaniile sale de veritabil patriot, să scoată la lumină şi să perpetueze lucrări şi creaţii literare fără de care, astăzi, literatura română ar fi fost, poate, incompletă.

Notabile sunt parte din lucrările sale pe care le amintim în treacăt….. Starostele sau datini de la nunţile românilor ardeleni (1891), Poveşti din popor (1895), Nuvele şi schiţe (1899), Poezii poporale – cântece bătrâneşti (1900), Poveşti şi snoave (1903).

Ion Pop Reteganul ne aminteşte în această culegere parte din istoria folclorică a românilor, aşa cum se cuvine, aşa cum vine ea din neamuri strămoşeşti, aşa cum o citim de fiecare dată cu plăcere şi la Creangă şi la Ispirescu şi la Slavici, şi la Eminescu.


Din cuprins:

AFLATUL

TOARCEŢI, FETE, C-A MURIT BABA CLOANŢA...

VIZOR, CRAIUL ŞERPILOR

DOFTORUL TODERAŞ

CRÂNCU, VÂNĂTORUL CODRULUI

ARIPĂ-FRUMOASĂ

MAMA CEA REA

STAN-BOLOVAN

MĂR ŞI PĂR

POVESTEA LUI PAHON

PIPĂRUŞ PETRU ŞI FLOREA ÎNFLORIT

VOINICUL PARSION


Etichete: Povești ardelenești, Editura Gramar, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, Ion Pop Reteganul

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.