Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Tronul de Cranii (Seria Demon, partea a IV-a)

Tronul de Cranii (Seria Demon, partea a IV-a)

Peter V. Brett
  • 6999 lei (-1400 lei)
  • 5599 lei
În stoc

Wishlist

A patra parte din seria Demon

Tronul de Cranii din Krasia e pustiu.

Jardir ar fi trebuit să cucerească întreaga lume cunoscută și să unifice toate popoarele în lupta împotriva demonilor. Dar Arlen Bales, Omul Pictat, i se opune și, după un duel la care onoarea i-a condamnat, amândoi dispar într-o prăpastie.

Odată rămasă fără Izbăvitori, lumea recade în haosul luptelor pentru putere, iar forțele Răului proliferează.

În sud, Inevera trebuie să-și împiedice fiii să se omoare între ei și să dezlănțuie un război civil nimicitor, iar în nord, Leesha și Rojer se străduiesc să-și formeze propriile alianțe care să țină calea krasianilor atunci când se vor întoarce.

Numai Renna Bales poate ști ceva despre soarta celor doi bărbați care ar fi trebuit să salveze omenirea, dar și ea a dispărut.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Tronul de Cranii, Seria Demon, Peter V. Brett, Editura Nemira, Fantasy, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.