Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Lăsați copiii să se joace. Pasi Sahlberg, William Doyle

Lăsați copiii să se joace. Pasi Sahlberg, William Doyle

Pasi Sahlberg William Doyle
  • 5800 lei
În stoc

Wishlist

Două culturi, două sisteme educaționale, doi cercetători… Adunate laolaltă într-o carte, toate acestea au dus la o cercetare duoetnografică de amploare, susținută atât de literatura de specialitate, cât și de o serie de interviuri relevante pentru tema abordată. Concluzia? Toate argumentele converg spre aceeași idee – importanța jocului pentru dezvoltarea copiilor. Mai mult chiar, joaca facilitează învățarea și relațiile interpersonale, elimină stresul și rezultatele slabe la învățătură, relaxează și îmbogățește spiritul.


Despre autor:


Pasi Sahlberg este pedagog, autor, speaker și savant de renume la nivel mondial și una dintre cele mai respectate autorități din lumea în aria dezvoltării educației. Pasi a ocupat funcția de profesor școlar și director general în cadrul Ministerului Educației și Culturii din Helsinki, Finlanda, pe cea de specialist senior în educație la Banca Mondială din Washington, DC, și de profesor invitat la Universitatea Harvard. În prezent, este profesor de politici educaționale la Institutul Gonski pentru Educație al Universității din New South Wales, Sydney, Australia.


William Doyle este un autor renumit care publică în New York Times și producător de televiziune. Începând cu 2015, a ocupat funcția de bursier Fulbright, bursier în Residence și lector de media și educație la Universitatea Eastern Finland; în plus, ocupă poziția de consilier al Ministerului Educației și Culturii din Finlanda, care este considerat sistemul de învățământ numărul unu din lume în ceea ce privește educația copilului de către UNICEF, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și World Economic Forum.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Lăsați copiii să se joace. Pasi Sahlberg, William Doyle, Editura Didactica Publishing House

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.