Oliver Twist este al doilea roman publicat, al lui Charles Dickens, autor de opere celebre precum „Marile speranțe” ori „Micuța Dorit”.
Povestea urmărește un orfan și viață acestuia, în Londra victoriană.
„E o greșeală să te gândești la Oliver Twist că la o poveste realistă”, scria Graham Greene într-un eseu despre Dickens. „Spun asta ca să descriu cartea, nu că s-o critic", continuă el, „căci ce imaginație putea să aibă acest tânăr de 26 de ani, că să construiască o legendă atât de monstruoasă și de plină!". „Monstruoasă" e cuvântul cheie, căci monștrii lui Dickens — garguiul de Fagin, cu școală lui de hoți; bestia de Bill Sikes, cu potaia lui fioroasă — sunt cei care-și pun pecetea pe imaginația noastră, în timp ce personajele pozitive, că de pildă angelicul gentleman care-l adopta pe orfanul Twist, o lasă aproape neatinsă: „Cum să credem în triumful acestor staf-îi inadecvate ale bunătății? Ca să triumfe, ele au nevoie de manevra auctoriala complexă din ultimele pagini și nu triumful lor ne atinge pe noi ci „situația lui Oliver, încleștarea coșmarească dintre întunericul în care umblă demonii și lumina în care un bine ineficient își da ultima bătălie într-o lume condamnată..."
Fragment din carte:
„În cele din urmă, tratatul se încheie și cele două părți așezară pe scaune, așteptând cu neliniște trezirea lui Oliver.
Răbdarea doamnelor a fost pusă la încercare ceva mai mult timp decât le lăsase medicul Losborne să creadă. Orele se scurge una după alta și Oliver continuă să doarmă un somn adânc. înserase de-a binelea, când medicul cel inimos veni să le instiint că băiatul își revenise suficient cât să poată stă de vorba cu. Copilul era tare bolnav, zise el, și slăbit de la pierderea de san dar cum mintea lui era atât de tulburată și preocupată de dorința a mărturisi ceva, medicul consideră că era mai bine să-i în plinească dorința, decât să-1 îndemne să stea liniștit până a două dimineață, cum avusese de gând să facă la început.
Întrevederea dura foarte mult. Oliver le spuse toată poves lui, deși se oprea adesea din cauza durerii și a dorinței de a-și trage sufletul. Camera aceea întunecoasă capătă un aer sole când vocea slabă a copilului bolnav începu să dezvăluie nesfarsi lanț de nenorociri și suferințe care se abatusera asupra lui. Ah! De ne-am gândi, atunci când îi asuprim și nedreptatim pe seme noștri, la erorile grave ale judecățîi umane, care asemenea unor n grei și denși se ridică încet, dar sigur, către cer, pentru a se razb apoi pe noi! Dacă am putea auzi măcar pentru o clipă vocile ață victime, pe care nicio putere nu le poate amuți, ar mai fi oare lume atâta suferință, mizerie, cruzime și nedreptate, cu care noi confruntăm de fapt în fiecare zi?
În acea noapte, Oliver avu parte de niște mâini blânde car potrivira pernă sub cap. Frumusețea și virtutea îi vegheara so Copilul se simțea atât de liniștit și de fericit, încât fi murit a fără să mai scoată nici măcar un suspin.
Odată încheiată întrevederea aceea hotărâtoare, Oliver a f îndemnat să se odiheasca mai departe, iar medicul, după ce șterse lacrimile de la ochi, mustrandu-le pe de altă parte pe cele față că sunt prea slabe, coborî scările pentru a lămuri lucrurile cu domnul Giles. Cum nu găși pe nimeni prin camere, se gândi că poate ar fi mai nimerit să înceapă procesul chiar în bucătărie, așa ci intră direct acolo.”
