Iată Odiseea pentru întâia dată tradusă în româneşte, iată Homer povestind în proza românească ceea ce el acum trei mii de ani cânta grecilor în versuri. Ceea ce se cântă în Odiseea este ideea versului românesc, dorul face poduri peste mări: dorul de patrie al lui Odiseu, care-l face să se lupte cu furiile mării şi să învingă, pentru că el dorea şi „fum măcar să zărească ridicându-se din patria sa” şi se mulţumea să moară căci nimic nu-i mai dulce decât patria; dorul de bărbat al nevestei sale Penelopa, care o face să-l aştepte douăzeci de ani; dorul pentru un stăpân blând, care face pe Eumeus, porcarul lui Odiseu, a-şi uita robia.
Limba în care se cântă aceste doruri este limba copilăriei poporului grecesc, un fel de limbă care faţă cu cea clasică de mai târziu este tot aşa ca şi limba cărţilor noastre bisericeşti faţă cu limba zisă cultă de astăzi. Iată de ce am ales limba populară în traducere, ferindu-ne înadins şi precât ne-a fost cu putinţă de toate cuvintele care nu se aud în gura poporului. În privinţa aceasta nici n-am stricat nici n-am dres limba, nici chiar nu ne-a trecut prin minte una ca aceasta, scopul nostru fiind cu totul altul. Homer nu impresionează atât prin faptele ce le cântă, cât prin felul său particular de a spune lucrurile. De aceea dându-i cuvintele şi expresiile româneşti, l-am lăsat să-şi povestească singur Odiseea după felul său. În ceea ce priveşte numele proprii am păstrat formele greceşti, dând în note şi pe cele latineşti. Notele sunt foarte scurte şi anume pentru înţelegerea locurilor notate, şi aceasta pentru a nu le repeta iarăşi din Iliada, unde sunt destul de pe larg.
După Odiseea urmează Batrachomyomachia atribuită lui Homer şi care este o parodie a luptelor din Iliada şi din Odiseea.
