Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Motanul încălțat

Motanul încălțat

Charles Perrault
  • 1400 lei
În stoc

Wishlist

A fost odată un morar care avea trei fii, iar la moartea lui el le-a împărţit tot ce avea în acest fel:

A dat moara celui mai mare, măgarul celui mijlociu şi pisica celui mai tânăr. Fiecare dintre fraţi a luat ceea ce îi aparţinea, dar cel mai tânăr, care nu primise decât pisica, se plângea că fusese nedreptăţit.

– Fraţii mei, a spus el, unindu-vă moştenirile, vă veţi putea descurca foarte bine în lume, dar eu, după ce voi mânca pisica şi îmi voi face o căciulă din blana ei, în scurt timp voi muri de foame!

Pisica, după ce stătuse tot acest timp şi ascultase ascunsă după uşa dulapului, acum a ieşit şi i-a spus:

– Nu te supăra aşa, bunul meu stăpân; doar pune să mi se facă o pereche de cizme şi dă-mi o tolbă şi ai să vezi că nu ai fost atât de nedreptăţit cum crezi.

Deşi băiatul nu se bizuia prea mult pe aceste promisiuni, totuşi, cum deseori observase trucurile înşelătoare cu care motanul prindea şobolani şi şoareci, cum ar fi să se atârne de picioarele din spate şi să se ascundă în grânele măcinate, ca să îi facă să creadă că era mort, avea oarece speranţă că motanul îi va fi de ajutor în nefericita lui situaţie.


Etichete: Motanul încălțat, Charles Perrault, Editura Gramar, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Povești Charles Perrault

Povești Charles Perrault

Charles Perrault


1200 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.