Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Aventurile lui Tom Sawyer

Aventurile lui Tom Sawyer

Mark Twain
  • 9,50 lei
În stoc

Wishlist

Multe din aventurile povestite în această carte chiar au avut, loc; una sau două au făcut parte din propriile mele experiențe, restul fiind ale băieților care îmi erau colegi de școală. Huck Finn e inspirat din realitate; la fel și Tom Sawyer, dar nu dintr-un anume personaj — ci este o combinație de trăsături a trei băieți pe care i-am cunoscut și, prin urmare, aparține ordinului compozit al arhitecturii.

Superstiții ciudate bântuiau mai ales printre copiii și sclavii din Vest în perioada acestei povestiri — adică în urmă cu treizeci sau patruzeci de ani.

„Deși cartea mea e destinată a face plăcere băieților și fetelor, sper că nu va fi ocolită de bărbați și femei din acest motiv, pentru că o parte din planul meu a fost să încerc să le amintesc cu duioșie adulților despre cum erau ei înșiși odinioară, despre cum simțeau, gândeau și vorbeau și despre cât de nesăbuite puteau să le fie uneori acțiunile.” (Autorul, Hartford, 1876)

  • Autor: Mark Twain
  • Editura TEDIT FZH
  • ISBN: 9789738007147
  • Număr pagini: 329
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune: 13x20
  • Anul: 2017

Etichete: Aleexandria Librării, Aventurile lui Tom Sawyer, Mark Twain, Editura Tedit FZH, Colecția Piccolino

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


La școală

La școală

1000 De Cuvinte în EnglezăConține un mic dicționar de cuvinte ilustrate frumos, care îi ajută pe cop..


8,20 lei

Locuri pe care vreau să le vizitez

Locuri pe care vreau să le vizitez

1000 De Cuvinte în EnglezăConține un mic dicționar de cuvinte ilustrate frumos, care îi ajută pe cop..


8,20 lei

Păianjeni și Insecte
Balene și delfini

Balene și delfini

Terminologia științifică referitoare la lumea animalelor este dificil de înțeles, ceea ce îi face pe..


14,90 lei

Amfibieni

Amfibieni

Terminologia științifică referitoare la lumea animalelor este dificil de înțeles, ceea ce îi face pe..


14,90 lei

Păsări

Păsări

Terminologia științifică referitoare la lumea animalelor este dificil de înțeles, ceea ce îi face pe..


14,90 lei

Aventurile lui Tom Sawyer

Aventurile lui Tom Sawyer

Mark Twain


14,90 lei

Prinț și cerșetor

Prinț și cerșetor

Mark Twain


14,00 lei

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.