Odata cu domnia lui Carol I a fost introdusa functia de Maresal al Palatului - de altfel, cea mai importanta in ierarhia Palatului. Avea sa fie consolidata si legiferata odata cu proclamarea Regatului in 1881, iar responsabilitatile acesteia au evoluat in timp, incluzand gestiunea Casei Regale si a averii private a Regelui, dar si elaborarea normelor de protocol. In calitate de cel mai inalt demnitar al Curtii, Maresalul Palatului a avut si functia de a mentine si de a supraveghea legaturile Casei Regale cu autoritatile publice. Pe de alta parte, Maresalul Palatului a detinut un rol-cheie in a asigura Casei Regale un set de norme de comportament, care sa reprezinte un model de integritate pentru intreaga societate romaneasca.
Lucrarea lui Tudor Visan-Miu ne propune un fel de portret-robot al candidatului ideal la functia de Maresal al Palatului: preponderent militar de cariera - deoarece acesta avea nu doar trasaturi indispensabile in razboi, ci si in viata civila, precum: iubirea de patrie, sentimentul datoriei, curaj, spirit de sacrificiu, onoare, corectitudine, competente organizatorice etc. Atunci cand se intampla ca Maresalul Curtii sa fie, totusi, diplomat de cariera, el nu este scutit de astfel de calitati, la care se alatura abilitati specifice unui diplomat. Obligatoriu, si militarul de cariera, si diplomatul de cariera trebuiau sa fie administratori capabili.
Tudor Visan-Miu arata ca Regele Carol I a intentionat ca functia de Maresal al Palatului sa fie una civila, fara sa interactioneze cu politicul. Unul dintre atuurile lucrarii de fata constand tocmai in devoalarea luptei monarhilor si a Casei Regale pentru a mentine neutralitatea in fata presiunilor politicienilor. Astfel de conflicte au culminat in timpul domniei Regelui Mihai I. In ultima parte a cartii, autorul examineaza de altfel dintr-o perspectiva inedita pozitia curajoasa si demna a Regelui Mihai, care a facut tot ce a fost cu putinta pentru a mentine normele de comportament ale Casei Regale stabilite de Regele Carol I.
