Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Frecvenţa Geniu. Instrucţiuni de accesare a minţii cosmice

Frecvenţa Geniu. Instrucţiuni de accesare a minţii cosmice

John J. Falone
  • 3500 lei
În stoc

Wishlist

O carte de excepție, Frecvenţa Geniu, de John J. Falone, în care se ajunge la Divinitate și credință prin știință!

 Cartea ne arată că ființa noastră este un biocomputer, transmitator-receptor, ce funcționează ca un panou de circuite, conținând modelul sacru al lui Dumnezeu, al Creatorului Unic, iar înţelegerea funcțiilor sale este cheia pentru eliberarea Frecvenței Geniu. Cartea explică, atât din punct de vedere științific, cât și spiritual, funcționarea și semnificația centrilor importanți din organismul nostru – glandele și chakrele care le corespund – și ne ajută să înţelegem cum funcționăm, atât ca mecanism biologic, cât și ca ființe unice, făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.

Citind-o, înţelegem că suntem entităţi de lumină şi că geniul există în noi toţi. Însăşi lectura cărţii ne ridică frecvenţa vibraţilor şi coeficientul de inteligenţă. Frecvenţa Geniu este o radiaţie a Luminii ce izvorăşte direct din sursa Divină a întregii vieţi, din Unicul Creator. Ea impregnează şi susţine Forţa vieţii, mișcând chiar particulele atomice, stelele şi aglomerările galactice. Toti posedăm Frecvenţa Geniu – frecvenţa Minţii lui Dumnezeu – care impregnează fiecare fiinţă umană. Stă în mâinile noastre să accesăm această frecvenţă, să ridicăm nivelul vibraţiilor luminii din care suntem construiţi cu toţii. Ce trebuie să facem pentru a ridica vibraţia fiinţei noastre?

După ce înţelegem cum este construită şi cum funcţionează fiinţa noastră – lucru explicat foarte ştiinţific în carte –, trebuie să alegem să ne ridicăm vibraţia. Verbul „a alege” se află la baza a tot ceea ce va întreprinde, în mod conştient, omul mileniului III. De ce? Pentru că va înţelege – cu ajutorul acestei cărţi şi a altora de acelaşi fel – că evoluţia este responsabilitatea noastră, că noi alegem tot ce ni se întâmplă în viaţă, că nimeni altcineva nu hotărăşte pentru noi.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Frecvenţa Geniu, Instrucţiuni de accesare a minţii cosmice, John J. Falone, Editura For You

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.